Virgil Popescu: Guvernul a adoptat Ordonanța care stabileşte cadrul instituţional şi financiar pentru funcţionarea Fondului de modernizare

Executivul a aprobat miercuri Ordonanţa care stabileşte cadrul instituţional şi financiar pentru funcţionarea Fondului de modernizare, care are o valoare de aproximativ 13 miliarde de euro, a anunţat la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern ministrul Energiei, Virgil Popescu.
AGERPRES - mie, 04 mai 2022, 17:56
Virgil Popescu: Guvernul a adoptat Ordonanța care stabileşte cadrul instituţional şi financiar pentru funcţionarea Fondului de modernizare

„Am aprobat Ordonanţa Fondului de modernizare. Este o ordonanţă care practic stabileşte cadrul instituţional şi financiar pentru funcţionarea Fondului de modernizare. Fondul de modernizare este alcătuit la nivelul Uniunii Europene din vânzarea a 2% din totalul certificatelor de emisie a gazelor cu efect de seră şi România are alocate 11,98% din totalul acestor certificate. În valoare absolută de certificate de CO2 sunt 2,2 milioane de certificate de CO2. La o medie a valorii certificatelor de CO2 vorbim de o valoare totală a Fondului de modernizare de aproximativ 13 miliarde euro, poate chiar mai mare, pe măsură ce valoarea certificatelor de CO2 va creşte”, a spus ministrul Energiei.

Potrivit acestuia, în Ordonanţă se stabileşte exact cum funcţionează fluxurile financiare, cum se decontează lucrările din Fondul de modernizare, dar şi domeniile prioritare, care sunt cele din Directiva Fondului de modernizare. Este vorba despre energie regenerabilă, energie nucleară, de reţele de transmisie a energiei electrice, de reţele pentru distribuţia şi transportul gazelor naturale, de finanţarea proiectelor de depozitare a gazelor etc.

„Evident, vorbim de tot ce înseamnă distribuţia de energie electrică, stocaj de energie electrică. Practic, vorbim de toate tehnologiile noi şi moderne care sunt în domeniul energiei electrice”, a subliniat Virgil Popescu.

El a adăugat că, în plus, Ordonanţa vine cu o noutate prin faptul că se urmăreşte încurajarea absorbţiei banilor din fondurile de modernizare şi se are în vedere lucrul în parteneriate prin acorduri de delegare cu colegii de la alte ministere, de la alte instituţii publice centrale.

„Va fi primul acord delegat semnat probabil săptămâna viitoare. Practic, vrem să lucrăm cu ministerele, să lansăm proiecte în paralel în aşa fel încât să atragem cât mai mulţi bani. Practic, toate instituţiile publice centrale care dau dovada că au capacitate logistică şi administrativă să poată lansa call-uri de proiecte vor semna cu Ministerul Energiei acorduri de delegare”, a precizat ministrul.

Virgil Popescu a menţionat că săptămâna viitoare va fi semnat un acord cu Ministerul Agriculturii, cu AFIR (Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale), care lucrează de mult timp cu fonduri europene şi are capacitatea logistică şi administrativă în acest sens.

„Pentru agricultură, pentru fermieri vom derula proiecte de energie regenerabilă, de biogaz, de biomasă, de absolut tot ce e nevoie pe schema la care deja lucrăm împreună cu Ministerul Agriculturii de ceva timp. Vor fi lansate în cel mai scurt timp, evident şi după ce discutăm şi cu Comisia Europeană şi cu Banca Europeană de Investiţii, pentru că secretariatul Fondului de modernizare este ţinut de Banca Europeană de Investiţii. Iar comitetul investiţional, care aprobă proiectele de două ori pe an, odată la începutul anului, în primul trimestru, odată în ultimul trimestru al anului, este, la fel, la nivelul Băncii Europene de Investiţii”, a punctat ministrul Energiei.

Acesta a reamintit că anul acesta au fost aprobate proiecte în comitetul investiţional din 7 aprilie pentru Complexul Energetic Oltenia, pentru Transelectrica şi o schemă de 1,1 miliarde euro pentru distribuitorii de energie electrică, în total anvelopa de proiecte aprobată în comitet investiţional este de 2,5 miliarde euro, din care 1,4 miliarde sunt proiecte care pot începe anul acesta.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...