Virgil Popescu: OUG privind sprijinul pentru sectorul HoReCa a fost publicată în Monitorul Oficial

Ordonanţa de Urgenţă privind sprijinul pentru sectorul HoReCa a fost publicată în Monitorul Oficial şi urmează ca peste 73.000 de companii să beneficieze de un ajutor maxim de 800.000 de euro, a scris, vineri, pe Facebook, ministrul Energiei, care anterior a deţinut întregul portofoliu al Economiei, Mediului de Afaceri şi Turismului, informează Agerpres. 
Economica.net - vin, 01 ian. 2021, 14:15
Virgil Popescu: OUG privind sprijinul pentru sectorul HoReCa a fost publicată în Monitorul Oficial

„Veşti bune pentru cei din domeniul HORECA. A fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de Urgenţă privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentaţie şi agenţii de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID – 19, precum şi unele măsuri fiscale”, a scris ministrul.

Schema de ajutor de stat se va derula până la data de 30 iunie 2021, iar valoarea maximă a ajutorului de stat ce poate fi acordată unui beneficiar este de 800.000 de euro de întreprindere.

Numărul estimat de beneficiari este de peste 73.000.

„Am lucrat la această Ordonanţă de Urgenţă, pentru că ştiu că cei din domeniul HORECA au nevoie de ajutor. Turismul are nevoie de fonduri pentru a putea fi dezvoltat, iar asta înseamnă, implicit, bani care vor intra în economie”, a mai scris Popescu.

Totodată, tot prin prezenta OUG cei din domeniu sunt scutiţi de plata impozitul specific în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2021.

„Am încredere că schema de ajutor de stat pe care am demarat-o în guvernul PNL va fi dusă la bun sfârşit, cu rezultate bune, de noul meu coleg ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului Claudiu Năsui. Pornim cu încredere şi ajutor reciproc în noul an. Pentru că avem nevoie de aceste două lucruri, pentru a merge mai departe”, a conchis oficialul guvernamental.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul scoțian renunță la utilizarea WhatsApp în comunicările oficiale
Guvernul scoțian renunță la utilizarea WhatsApp în comunicările oficiale
Guvernul scoţian renunţă la utilizarea WhatsApp şi a altor servicii de mesagerie non-corporate pentru desfăşurarea activităţilor oficiale pe dispozitivele mobile guvernamentale, anunţă BBC,......
16 persoane rănite în Israel în atacurile cu rachete iraniene
16 persoane rănite în Israel în atacurile cu rachete iraniene
O organizație israeliană de prim ajutor a anunțat duminică că 16 persoane au fost rănite în urma tirurilor cu rachete ...
Putin spune că atacurile rusești ar putea lua Sumi, care ar deveni zonă tampon pentru protejarea celorlalte regiuni ucrainiene deja controlate de Rusia
Putin spune că atacurile rusești ar putea lua Sumi, care ar deveni zonă tampon pentru protejarea celorlalte regiuni ucrainiene ...
Președintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că, în opinia sa, întreaga Ucraină este „a noastră” și a avertizat ...
Războiul cu Rusia a învățat Ucraina să producă tot felul de drone, în special după ce în ultimele săptămâni roiuri de drone rusești au atacat orașele ucrainiene
Războiul cu Rusia a învățat Ucraina să producă tot felul de drone, în special după ce în ultimele săptămâni roiuri ...
Președintele Volodimir Zelenski a declarat vineri că Ucraina lucrează la dezvoltarea rapidă a dronelor interceptoare ...