Virgil Popescu: România a realizat economii voluntare de gaze naturale de 21,2%, peste media UE

28 03. 2023
Virgil Popescu

Ministrul Energiei a participat, marţi, la Bruxelles, la şedinţa Consiliului Transporturi, Telecomunicaţii şi Energie.

„Statele Membre au ajuns la un acord politic privind propunerea de prelungire a aplicabilităţii Regulamentului Consiliului pentru acţiuni coordonate de reducere voluntară a consumului de gaze naturale, adoptat la data de 26 iulie 2022. Extinderea perioadei de aplicare a acestui regulament (măsurile de reducere a consumului de gaze naturale expiră la 31 martie 2023) a fost propusă de Comisia Europeană pentru a asigura volumele necesare de gaz natural pentru îndeplinirea obligaţiilor de înmagazinare (90% până la 31 octombrie 2023) pentru iarna 2023-2024, la preţuri rezonabile. În contextul implementării regulamentului actual, în perioada august 2022-ianuarie 2023 România a realizat economii voluntare de gaze de 21,2%, peste media realizată la nivelul UE, de 19%”, a scris Virgil Popescu pe pagina sa de Facebook.

Popescu a mai precizat că reformele pieței de energie electrică propuse de Comisie vin în întâmpinarea obiectivelor României.

„Am avut un prim schimb de poziţii cu privire la noua propunere legislativă a Comisiei Europene pentru reforma pieţei de energie electrică. În cadrul reuniunilor anterioare, am susţinut o reformă substanţială a pieţei de energie care să conducă la limitarea efectului de contagiune al preţurilor la gaze naturale asupra preţurilor la energie electrică. Măsurile propuse, precum crearea cadrului pentru stimularea investiţiilor în noi capacităţi de producţie a energiei electrice prin instrumente financiare (contractele de achiziţie de energie electrică/PPA, contractele pentru diferenţă/CfD),cu aplicare pentru sursele de energie regenerabile, inclusiv hidro, şi cele nucleare şi protejarea consumatorilor prin posibilitatea de stabilire a unor preţuri reglementate în situaţii de criză energetică vin în întâmpinarea obiectivelor României”, a scris ministrul.

El a precizat că, în cadrul discuţiilor, a susţinut acordarea unor flexibilităţi suplimentare pentru utilizarea veniturilor colectate din aplicarea contractelor pentru diferenţă, aplicarea garanţiilor aferente contractelor de tip PPA şi pentru alte surse de energie decât cea regenerabilă (ca de exemplu pentru nuclear) şi o implicare mai mare a statelor membre în procesul de declanşare a unei stări de criză (regională sau europeană) a preţurilor ridicate la energie, dacă condiţiile de piaţă o impun.

„Propunerea legislativă va fi negociată la nivelul Consiliului în vederea atingerii unui acord pe text la finalul anului 2023”, a subliniat Popescu.

Statele membre ale Uniunii Europene au fost de acord marţi să prelungească cu un an, până în martie 2024, reducerea voluntară a cererii de gaze cu 15%, pentru a ajuta la pregătirea unei alte ierni cu livrări scăzute de energie din Rusia, transmite Reuters.

Bruxelles consideră că, dacă se va continua cu încercarea de reducere a consumului de gaze cu o medie de 15% faţă de nivelurile normale, asta va ajuta atât la garantarea securităţii energetice, cât şi la diminuarea volatilităţii preţurilor.

Măsurile voluntare de reducere cu 15% a consumului de gaze naturale au fost introduse de UE a fost în luna august a anului trecut, ca răspuns la reducerea livrărilor de gaze naturale din Rusia către Europa.

În general, la nivelul UE, cererea de gaze a scăzut cu 19% în perioada august 2022 – ianuarie 2023, sau cu 41,5 miliarde metri cubi, faţă de nivelul mediu din ultimii cinci ani.

Sursa foto: Facebook.com/VirgilDPopescu