Virgil Popescu: România va putea să decidă cum își va atinge țintele de mediu stabilite pentru 2030
Ministrul îi atribuie acest succes președintelui Iohannis, care s-a asigurat ca interesele României să fie luate în considerare prin menținerea deciziei asupra mixului energetic național și utilizarea gazului în procesul de tranziție. Conform Reuters, a existat o susținere comună de către statele din est, în frunte cu Polonia cu privire la acest deziderat și a menținerii țintei de 55% și nu de 60%, cât își dorește Parlamentul European.
„În Consiliul European s-a ajuns la acordul privind reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu minimum 55% până în 2030. Președintele României Klaus Iohannis a anunțat că România s-a asigurat că interesele sale să fie acoperite, inclusiv prin menținerea deciziei asupra mixului energetic național și utilizarea gazului în procesul de tranziție”, a scris Popescu.
În aceste condiții, România va avea deplină libertate să aleagă cum va atinge aceste ținte de mediu.
„Un alt aspect important este că Uniunea Europeană va ține cont de specificul energetic al fiecărei țări, iar România va avea libertatea să aleagă cum va atinge aceste ținte de mediu. Vom avea la dispoziție fonduri europene pentru a ajuta mai ales zonele miniere, dependente de cărbune, precum Valea Jiului. 30% din toate fondurile europene în următorii 7 ani vor fi folosite pentru proiecte care contribuie la reducerea emisiilor de carbon” a precizat Popescu.
Ministrul a dat asigurări că toate statele UE vor participa la acest efort pe baza principiilor de echitate și solidaritate și că nu vor există pierzători că urmare a acestei tranziții.
„Obiectivul de reducere al emisiilor de carbon va fi atins de către statele UE în cel mai eficient mod posibil din punct de vedere al costurilor. Toate statele membre vor participa la acest efort, pe baza principiilor de echitate și solidaritate, fără a lăsă pe nimeni în urmă. Noul obiectiv pentru 2030 trebuie atins într-un mod care să păstreze competitivitatea UE și să ia în considerare diferitele puncte de plecare ale statelor membre și circumstanțele naționale specifice și potențialul de reducere a emisiilor. Consiliul European recunoaște necesitatea de a asigura interconexiunile, securitatea energetică pentru toate statele membre, astfel încât energia să fie la un preț accesibil pentru toți cetățenii și pentru companii”, a explicat ministrul.