Virgil Popescu: Vom exploata gazele din Marea Neagră. România va deveni un furnizor de securitate energetică regională

România va exploata gazele din Marea Neagră şi va avea surplus de gaze naturale, practic dublându-şi producţia cu mult peste necesarul actual al consumului intern, potrivit fostului ministru al Energiei, Virgil Popescu.
AGERPRES - mie, 21 iun. 2023, 10:27
Virgil Popescu: Vom exploata gazele din Marea Neagră. România va deveni un furnizor de securitate energetică regională

„O nouă promisiune îndeplinită: vom exploata gazele din Marea Neagră, care vor ajunge în casele românilor. Salut anunţul făcut astăzi cu privire la luarea deciziei de investiţie. Mă bucur că în urma muncii pe care am făcut-o ca ministru al Energiei am contribuit activ la luarea acestei decizii importante. Cu ajutorul şi susţinerea colegilor, a preşedintelui Klaus Iohannis, a preşedintelui PNL Nicolae Ciucă, a prim – ministrului Marcel Ciolacu, partenerilor americani şi a tuturor factorilor implicaţi am urmat o strategie clară prin care să ajungem la rezultatul de astăzi. Aici menţionez adoptarea legii offshore, preluarea de către Romgaz a participaţiei companiei Exxon aferentă perimetrului Neptun Deep, semnarea acordului privind transportul gazelor naturale din Marea Neagră către beneficiarii autohtoni, operatori economici sau gospodării dintre Transgaz, Romgaz şi Petrom sunt doar o parte din paşii care au fost făcuţi pentru a ajunge mai aproape de începerea lucrărilor de exploatare a gazelor din Marea Neagră, din perimetrul Neptun Deep”, a scris Virgil Popescu pe pagina sa de Facebook.

El a subliniat că, prin demararea acestui proiect, România va deveni un furnizor de securitate energetică regională.

„România va avea surplus de gaze naturale, practic dublându-şi producţia cu mult peste necesarul actual al consumului intern. Şi un alt aspect foarte important: ţara noastră va deveni un furnizor de securitate energetică regională. Le doresc mult succes celor de la Petrom şi Romgaz pentru a duce la bun sfârşit unul dintre cele mai importante proiecte din sectorul energetic din România”, a punctat fostul ministru.

OMV Petrom şi Romgaz au anunţat miercuri dimineaţa că au aprobat planul de dezvoltare a zăcămintelor comerciale de gaze naturale Domino şi Pelican Sud din perimetrul Neptun Deep, acesta urmând să fie depus la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale pentru confirmare.

OMV Petrom este operatorul, fiecare dintre companii având o participaţie de 50% în proiect.

Cele două companii vor investi până la 4 miliarde de euro pentru faza de dezvoltare a proiectului, care va genera o producţie de circa 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale.

Conform unui comunicat remis, miercuri, AGERPRES, infrastructura necesară pentru dezvoltarea zăcămintelor offshore de gaze naturale Domino şi Pelican Sud include 10 sonde, 3 sisteme de producţie submarine şi reţeaua de conducte colectoare asociate, o platformă offshore, conducta principală de gaze către Tuzla şi o staţie de măsurare a gazelor. Platforma îşi generează propria energie electrică, funcţionând la cele mai înalte standarde de siguranţă şi protecţie a mediului. Întreaga infrastructură va fi operată de la distanţă, prin intermediul unei replici digitale (digital twin). Acesta permite optimizarea proceselor şi va contribui la îmbunătăţirea performanţei de mediu, prin eficientizarea consumului energetic şi reducerea emisiilor.

Prima producţie este estimată în 2027. Producţia la platou va fi de aproximativ 8 miliarde metri cubi anual (circa 140,000 bep/zi), timp de circa 10 ani.

Perimetrul Neptun Deep din Marea Neagra are o suprafaţa de 7.500 kmp şi se află la o distanţă de circa 160 km de ţărm, în ape cu adâncimi cuprinse între 100 şi 1.000 de metri. Explorarea perimetrului a fost accelerata în 2008 şi a inclus două campanii de achiziţie 3D şi două campanii de foraj de explorare. Prima descoperire de gaze a avut loc în 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat duminică seara primarul general al Capitalei,......
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă ...
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...