Vişan, MADR: Nu cred că majorarea preţurilor la alimente se va extinde şi accelera, pentru că nu sunt motive de piaţă

Economica.net
28 11. 2017
supermarket_8765434567_05673900

‘Ministerul Agriculturii a solicitat Consiliului Concurenţei să investigheze preţurile la alimente, pentru că preţul cu care plecau şi pleacă unele produse din ferme este undeva cam la jumătate faţă de preţul de la raft. Avem situaţia specială a untului… Am importat influenţa a ceea ce se întâmplă în alte ţări. Ministerul Agriculturii, principalul suport pentru stăpânirea preţurilor, consideră că trebuie să produci suficient, să fii competitiv, să produci de calitate. Ministerul se preocupă de acordarea la timp a subvenţiilor pentru a ajuta fermierii să-şi termine treaba la timp, se preocupă de Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, iar în ceea ce mă priveşte girăm schemele de calitate, atât cele europene, cât şi schemele naţionale. Aceste scheme au o mare importanţă pentru că aceste produse înseamnă sustenabilitate şi, fiind de calitate, reducerea risipei de alimente. Fiecare dintre noi, consumator, ne îndurăm mai greu să aruncăm un produs high quality, mai ales că acesta a avut şi un preţ… Trebuie să recunoaştem că România, în 2017, ca economie, a mers bine. Creşterea economică este o realitate, indiferent cui i-o atribuim, iar industria a simţit această schimbare, în sensul măririi cererii de produse de calitate superioară. Nu cred că mărirea preţurilor la alimente se va extinde şi nu se va accelera, pentru că nu sunt motive de piaţă. E vorba mai degrabă despre ceva conjunctural. În cazul ouălor, de exemplu, am avut la bază influenţele internaţionale şi vorbim de cazul din Olanda, cu fipronilul’, a explicat Vişan.

În ceea ce priveşte Legea care reglementează comercializarea a 51% de produse româneşti în magazine, oficialul MADR a precizat că autorităţile sunt în discuţii cu Comisia Europeană pentru a explica scopul acestui act normativ.

‘Legea 150 care modifică Legea 321 are câteva puncte care au generat câteva avertismente de la Comisia Europeană. Suntem în discuţii cu Comisia pentru a explica scopul acestei legi şi ce urmărim pozitiv prin aplicarea ei. Există şi un proiect de modificare a legii care circulă pe la Parlament. Unul dintre puncte se referă la accesul producătorilor mici şi mijlocii pe piaţă. Primul lucru pe care trebuie să-l vedem este să ajutăm producţia. Atunci când produci mult şi bine devii automat competitiv. De asemenea, vrem să încercăm prin toate mijloacele să sprijinim coagularea micilor producători în cooperative. Se pare, însă, că istoria ne-a transferat genetic o neîncredere foarte mare de a face lucruri împreună. Din acest colectivism forţat de 50 de ani ne este foarte greu să ieşim. Trebuie să recunoaştem că aceasta este singura cale pentru mica producţie de a ajunge la marile circuite internaţionale. Trebuie să ajungi la nişte avantaje fiscale pentru a convinge fermieri mici să se asocieze’, a subliniat secretarul de stat din MADR.

Acesta a precizat, totodată, că Legea risipei alimentare ‘este în aşteptare’, iar ordonanţa care reglementează acest aspect ‘mai are puţin şi va parcurge tot circuitul, şi imediat ce va fi aprobată de Parlament vor fi realizate şi normele de aplicare’.

Pe data de 17 noiembrie, ministrul Agriculturii, Petre Daea, declara, pentru AGERPRES, că a sesizat Consiliul Concurenţei în privinţa scumpirilor apărute la alimente, în special la ouă, carne şi produse lactate, întrucât analizele Ministerului Agriculturii nu au scos în evidenţă motive obiective care să determine majorări de preţuri, iar instituţia nu are instrumente şi prevederi legale pentru a interveni pe piaţă.

La rândul lor, fermierii au solicitat intervenţia autorităţilor, în contextul în care ei spun că îşi vând producţia la preţuri mai mici decât acum câteva săptămâni, însă, pe de altă parte, produsele ajung la consumator cu preţuri mult mai mari.

Ulterior, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a afirmat că autoritatea a demarat o analiză, la sesizarea Ministerului Agriculturii, pentru a determina cauzele scumpirii accelerate a alimentelor în luna noiembrie, unul dintre posibilele motive fiind creşterea deficitului bugetar, care duce la majorarea importurilor şi pune presiune pe inflaţie. Chiriţoiu a arătat că unele creşteri de preţuri par să aibă caracter regional, cum este cazul ouălor şi al untului, însă acest lucru nu ar justifica pe deplin scumpirile din România.

Asociaţia Green Revolution a organizat, marţi, conferinţa cu tema ‘Eat Smart – soluţii pentru o tranziţie spre o alimentaţie sustenabilă’, eveniment realizat în parteneriat cu Ministerul Mediului.

Potrivit organizatorilor, ‘Eat Smart’este al treilea eveniment din seria de Conferinţe Green Report din 2017, în cadrul căruia autorităţile, producătorii şi distribuitorii de alimente pot răspunde la întrebările consumatorilor.

Evenimentul a reunit reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale, ai societăţii civile, precum şi ai mediului de afaceri, reprezentat de principalii actori din domeniul FMCG, retail, HoReCa, industrie, transport, producători etc.