Vişan, Ministerul Energiei: Consumul de energie estimat pentru iarna 2018 – 2019, în creştere cu 2%

Economica.net
05 11. 2018
calorifer1_65349900_68240200

„Pregătirea programului de iarnă pentru România constituie o necesitate şi a avut tot timpul rezultate pozitive. Suntem printre ultimele ţări care au această abordare de a avea un program de iarnă şi un Comandament de iarnă. Sunt foarte mulţi care îşi aduc aminte de istoricul acestui program de iarnă, demarat în 1994, de pe vremea Renel. Organizarea sistemului energetic pe surse a fost cea mai proastă decizie luată la un moment dat şi căutăm în mod permanent pentru întrunirea acestor obligaţii, în sensul că societăţile funcţionează pe alte deziderate, adică pe profit maxim. Trebuie să găsim măsurile care să nu impacteze bugetul acestor companii. Obligaţia Programului de iarnă reprezintă dimensionarea corectă a consumului şi acoperirea acestuia în condiţii de siguranţă a sistemului energetic. Evaluarea consumului este o primă etapă. Am plecat pe aceeaşi premisă ca şi anul trecut, în care consumul are o creştere de 2% pentru iarna 2018 – 2019. Al doilea element de analiză este încadrarea de legalitate, pornind de la bugetul de venituri şi cheltuieli al fiecărei companii”, a spus Vişan.

Potrivit oficialului din Ministerul Energiei, în pregătirea Programului de iarnă 2018 – 2019, stocurile pe componente sunt suficiente.

„Pe componente situaţia se prezintă după cum urmează: obligaţia la gaze este de 2 miliarde mc realizat, iar azi suntem la 2,2 miliarde mc. Suplimentare avem deja două depozite modernizate ca dimensiune a capacităţii de depozitare. Pe hidro am beneficiat de un an hidrologic bun şi intrăm cu 1,6 TW capacitate. Avem asigurat stocul în lacuri, dar nu trebuie să neglijăm şi deficitul care există. Pe cărbune ne confruntăm cu mai multe dificultăţi. Prima este în zona Complexului Energetic Oltenia. S-a reuşit promovarea a două acte normative pentru Roşia şi Jilţ, cu efecte undeva la 4 – 5 luni de acum înainte. Pregătirea Programului de iarnă 2018 – 2019 s-a făcut pe capacităţile existente, pe prelungirea programului de lucru. Obligaţia de 800.000 de tone este realizată şi dezideratul nostru este de 1,2 milioane de tone, la nivelul anului trecut. Am activat depozitul Roşia, vom avea capacităţi de funcţionare la Rovinari – două, unul la Turceni şi unul la Craiova. Toate capacităţile sunt disponibile la această societate mare pentru perioada de iarnă, în funcţie de solicitări”, a precizat Doru Vişan.

Acesta a adăugat, totodată, că un alt element în pregătirea Programului de iarnă îl reprezintă sistemele de termoficare centralizată, pentru care este nevoie de cel puţin 1.000 MW necesari pentru o funcţionare optimă. „Sistemul energetic are foarte mulţi oameni buni, profesionişti şi dezideratul este nu să stingem, ci şi să rămână permanent becul aprins, dar în condiţii de siguranţă”, a conchis secretarul de stat din Ministerul Energiei în evenimentul organizat de Focus Energetic.