Vista Bank a acordat un împrumut de 13,9 milioane de euro companiei Alive Wind Power One, parte a Premier Energy Group, pentru cumpărarea unui parc eolian
“Suntem încântați să acordăm această facilitate de credit companiei Alive Wind Power One, membră a Premier Energy Group – un partener valoros al Vista Bank și unul dintre grupurile de infrastructură energetică cu cea mai rapidă creștere din Europa de Sud-Est – pentru a-și extinde afacerile de succes din domeniul energiei regenerabile. Este un nou proiect important din seria finanțărilor verzi prin care contribuim la alinierea economiei la obiectivele europene de sustenabilitate și de reducere a impactului schimbărilor climatice. Astăzi, mai mult decât oricând, băncile și companiile din domeniul energetic trebuie să lucreze împreună pentru a asigura un viitor mai bun, bazat pe independență energetică și sustenabilitate”, a declarat Georgios Athanasopoulos, CEO Vista Bank, cu ocazia semnării.
Despre Vista Bank
Cu o istorie de peste 25 de ani pe piața din România, Vista Bank a evoluat continuu și a contribuit la dezvoltarea economiei românești și la bunăstarea clienților săi. Ca bancă universală, compania își propune să ofere persoanelor fizice și companiilor soluții financiare personalizate și de înaltă calitate. În ultimii ani, banca a crescut atât organic, cât și prin achiziția Crédit Agricole Bank România în 2021, avansând astfel în clasamentul băncilor din România. Extinderea dimensiunii business-ului îi va permite băncii să își sporească eficiența, să accelereze creșterea și să își optimizeze capacitatea de a oferi o experiență bancară îmbunătățită clienților existenți și viitori.
Despre Premier Energy Group
Cu una dintre cele mai rapide creșteri din regiunea Europei Centrale și de Sud-Est, grupul Premier Energy este reprezentat de trei verticale de business: furnizare și distribuție de gaze naturale, producție, furnizare și distribuție de energie electrică și producție de energie de surse regenerabile (eolian și solar) în România și Republica Moldova. De la finalul anului 2022 încoace, printr-un șir de achiziții, Premier Energy a devenit și un jucător regional important în sectorul energiei regenerabile.