Visual Fan lansează serviciul de consultanță pentru finanțarea IMM-urilor în programele naționale care încurajează eficiența energetică

Visual Fan SA, companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul ALW și deținătoarea brandului Allview, anunță extinderea portofoliului Allview Industry - IMM, din proiectul „Solar Energy", prin lansarea serviciului de consultanță pentru accesarea fondurilor europene sau naționale de către Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) în domeniul eficienței energetice.
Lidia Neagu - mar, 11 oct. 2022, 10:56
Visual Fan lansează serviciul de consultanță pentru finanțarea IMM-urilor în programele naționale care încurajează eficiența energetică

Sistemele fotovoltaice sunt o soluție care poate aduce multiple beneficii unei companii, indiferent de nivelul în care activează aceasta. Mai mult decât atât, există programe de fonduri nerambursabile care fac posibilă tranziția către energie verde, fără a pune presiune pe bugetul unei companii.

În luna octombrie, au fost lansate mai multe programe de finanțare pentru reducerea consumului de energie, astfel se pot solicita până la 500.000 euro pentru investiții în eficiența energetică. Proiectul trebuie să acopere consumul propriu. Surplusul de energie se poate livra în rețeaua națională, în cazul în care sistemul montat permite, fără ca acest aspect să fie un obiectiv al proiectului.

Obiectivul stipulat al proiectului este acoperirea consumului propriu. Fiecare proiect trebuie să estimeze intensitatea energetică la nivelul societății, la începutul proiectului și ulterior implementării măsurilor de reducere a consumului de energie, stabilite exclusiv prin instrumentele furnizate de proiect.

CITEȘTE ȘI:

Investițiile companiilor în sisteme fotovoltaice aduc următoarele beneficii: (1) reducerea costurilor de energie cu până la 65 – 70%; (2) amortizarea investiției efectuate într-o perioadă de până 3 – 4 ani, în funcție de valoare și respectiv de capacitatea de producție; (3) controlul costurilor cu ajutorul panourilor fotovoltaice, acestea oferă stabilitate și predictibilitate în ceea ce privește factura consumului de energie; (4) independență energetică; (6) sustenabilitate  – panourile fotovoltaice sunt un sistem de producție al energiei practic și ecologic.

Visual Fan îți aduce oferte personalizate pentru optimizarea consumului de energie și identifică cele mai bune soluții pentru a crește eficiența energetică afacerii tale. Sistemele fotovoltaice Allview se pot instala cu ușurință pe orice acoperiș, fie că este vorba de un spațiu comercial sau unul industrial, orice spațiu poate beneficia de energie verde cu ajutorul panourilor fotovoltaice.

Echipa Visual Fan este specializată în toate fazele de implementare ale unui astfel de proiect, de la consultanță, proiectare, montaj până la punerea în funcțiune, inclusiv mentenanță și monitorizare, oferind soluții durabile, personalizate, plecând de la nevoile fiecărui client.

„Sprijinim dezvoltarea mediului de afaceri din România. Pachetul complet pe care îl oferim, începând cu serviciile de consultanță și până la implementarea proiectului de sisteme fotovoltaice, cuprinde implicarea noastră și accesarea cât mai facilă și cu succes a proiectelor, pentru a deveni independent energetic. Împreună cu partenerii noștri specializați în accesarea de fonduri europene, ne vom asigura că veți găsi cea mai potrivită sursă de finanțare, că veți beneficia de asistență de specialitate atât pe parcursul implementării proiectului, cât și după finalizarea acestuia”, a declarat Lucian Peticilă – CEO Visual Fan.

Visual Fan (simbol bursier ALW) este o companie cu capital integral românesc si deținătoarea brandului Allview. A fost fondată la Brașov, în 2002, și produce telefoane mobile inteligente, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri și alte gadgeturi.

Te-ar mai putea interesa și
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri din patru judeţe, valabilă până joi la prânz....
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară a Ucrainei
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară ...
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru ...
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
CATL din China, cel mai mare producător de baterii pentru vehicule electrice din lume, a lansat marți un nou șasiu EV ...