Viteza internetului din România a crescut cu peste 25% în 2022. Topul județelor cu cea mai mare viteză de download

Viteza medie de download și upload la nivel național atât pentru conexiunile fixe, cât și pentru cele mobile au crescut anul trecut cu peste 25%, arată ANCOM. Astfel, în anul 2022, testele realizate prin Netograf au indicat că viteza medie de download la nivel național prin conexiunile fixe a fost de 331 Mbps, iar cea prin conexiunile mobile de 38 Mbp.
Lidia Neagu - mie, 05 iul. 2023, 16:32
Viteza internetului din România a crescut cu peste 25% în 2022. Topul județelor cu cea mai mare viteză de download

”Calitatea serviciilor de acces la internet s-a îmbunătățit în anul 2022 când am înregistrat o creștere a vitezelor medii de download și upload la nivel național atât pentru conexiunile fixe, cât și pentru cele mobile. Astfel, în anul 2022, testele realizate prin Netograf au indicat că viteza medie de download la nivel național prin conexiunile fixe a fost de 331 Mbps, iar cea prin conexiunile mobile de 38 Mbps”, a declarat președintele ANCOM, Valeriu Zgonea, cu ocazia publicării Raportului privind calitatea serviciului de acces la internet.

Media națională – download și upload internet fix

Conform rezultatelor testelor realizate de utilizatorii finali în cadrul platformei Netograf pe parcursul anului 2022, viteza medie de download la nivel național a crescut cu aproximativ 27% față de anul precedent, înregistrând o valoare de 331 Mbps, iar viteza medie de upload a ajuns la 280 Mbps pentru serviciul de acces la internet la punct fix, creșterea procentuală fiind semnificativă: 56% față de nivelul anului 2021.

Media națională – download și upload internet mobil

În ceea ce privește serviciul de internet mobil, viteza medie de download la nivel național a ajuns la 38 Mbps, înregistrând o creștere de circa 26%, iar viteza medie de upload a atins o valoare de 15 Mbps, fiind mai mare cu 46% față de media națională din anul precedent. 

Topul județelor cu cea mai mare viteză de download

Dintr-un număr total de 133.641 de teste valide efectuate în anul 2022, 77% au fost realizate pe conexiuni fixe și 23% pe conexiuni mobile.  

La nivel de județe, cele mai multe teste valide pentru serviciile de internet fix au fost efectuate în București (7201 teste), Prahova (2675 teste), Ilfov (2532 teste), Cluj (1782 teste) și Iași (1756 teste). Pentru serviciile de internet mobil, cele mai multe teste valide au fost localizate în București (6920), Timiș (1149), Iași (1122), Ilfov (1022) și Brașov (824). 

ANCOM amintește că furnizorii au libertatea să-și stabilească valorile parametrilor de calitate pentru furnizarea serviciului de acces la internet conform politicii lor comerciale şi tehnologiilor folosite.

În cazul serviciului de acces la internet prin rețele fixe, viteza depinde de specificațiile hardware/software ale terminalului de pe care utilizatorul efectuează măsurătorile, de nivelul de utilizare a procesorului, traficul de fundal și memoria RAM liberă din timpul măsurătorilor, de numărul echipamentelor conectate la aceeași rețea care pot genera trafic în timpul măsurătorilor etc. 

În cazul serviciului de acces la internet prin rețele mobile, viteza măsurată este influențată de efectuarea măsurătorilor în interiorul sau în exteriorul unei clădiri, de condițiile atmosferice, de numărul utilizatorilor finali care accesează simultan serviciul în aceeași arie, de echipamentul terminal, sistemul de operare etc. Este important ca utilizatorii să țină cont de faptul că majoritatea ofertelor dedicate clienților rezidenţiali disponibile pe piaţă nu garantează atingerea unei anumite viteze pe întreaga perioadă de utilizare a serviciului de acces la internet.

Pentru a asigura transparența informațiilor privind calitatea serviciului de acces la internet, furnizorii au obligația de a preciza în contracte și pe paginile proprii de internet valorile următorilor parametri de calitate tehnici: viteza minimă, viteza de transfer disponibilă în mod normal, viteza maximă și viteza promovată (pentru serviciile de acces la internet prin rețele fixe) și viteza maximă estimată și viteza promovată (pentru serviciile de acces la internet prin rețele mobile). 

Cel mai recent studiu privind utilizarea serviciilor de comunicații electronice de către utilizatorii finali, persoane fizice (decembrie 2022) realizat de ANCOM arată că 29% dintre respondenți nu cunosc viteza abonamentului/din contract pentru servicii de acces la internet fix, cu un procent mai mare (37%) în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 25-34 de ani.

În același timp, întrebați ce i-a determinat sau i-ar determina să achiziționeze un abonament de internet fix cu o viteză de 1000 Mbps sau mai mult, 47% dintre respondenți au ales ca răspuns viteza reală/garantată.

Raport privind calitatea serviciului de acces la internet pentru anul 2022

Raportul prezintă statistici comparative privind calitatea serviciilor de acces la internet, pentru anul 2022, atât din perspectiva parametrilor tehnici, așa cum au fost experimentați de utilizatori și măsurați prin intermediul Netograf, cât și din perspectiva parametrilor administrativi, conform datelor transmise de furnizori prin intermediul aceleiași platforme.

Raportul este disponibil pe pagina de internet a ANCOM, aici. 

ANCOM a creat platforma Netograf (care cuprinde o aplicație web și aplicații dedicate terminalelor mobile și fixe) prin intermediul căreia utilizatorii pot evalua performanța serviciului, precum și evoluția acesteia în timp. În România, Netograf este mecanismul certificat de măsurare a calității serviciului de acces la internet, fiind singura platformă care ajută utilizatorii să obțină despăgubiri privind calitatea internetului fix și mobil. 

În cazul în care constată o diferență importantă, permanentă sau care se repetă la intervale regulate, între performanța reală a serviciului de acces la internet în ceea ce privește viteza și performanța indicată de furnizor în contract, utilizatorii pot beneficia, dacă au urmat întocmai procedura de măsurare a parametrilor de calitate indicată în contract și au depus o sesizare validă, de anumite remedii prevăzute de furnizori în contract.

Furnizorii au obligația de a nu taxa, deduce din traficul aferent planului tarifar, limita sau bloca traficul de date consumat de utilizatorii finali dinspre și înspre Netograf.

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...