Viviane Reding: CE consideră că România şi Bulgaria îndeplinesc criteriile pentru Schengen

Comisia Europeană consideră că România şi Bulgaria îndeplinesc criteriile pentru aderarea la Spaţiul Schengen, dar decizia aparţine statelor membre ale Uniunii Europene, afirmă vicepreşedintele CE Viviane Reding, comisar european pentru Justiţie, Drepturi fundamentale şi Cetăţenie.
Economica.net - mie, 11 dec. 2013, 05:37
Viviane Reding: CE consideră că România şi Bulgaria îndeplinesc criteriile pentru Schengen

Viviane Reding a făcut aceste declaraţii într-un interviu acordat ziarului iranian Tehran Times. Tema principală a interviului a fost „libertatea presei – o necesitate pentru democraţii”, însă Reding a făcut o scurtă referire şi la extinderea Spaţiului de liberă circulaţie Schengen.

„În privinţa Spaţiului Schengen, decizia de eliminare a controalelor vamale aparţine statelor membre. Comisia Europeană consideră că atât Bulgaria, cât şi România îndeplinesc criteriile necesare pentru aderarea deplină la Schengen”, a spus comisarul UE.

În ceea ce priveşte libertatea presei, comisarul UE pentru Justiţie, Drepturi fundamentale şi Cetăţenie a subliniat că toate statele democratice au nevoie de o presă liberă, explicând că instituţiile media reprezintă o necesitate pentru toate statele membre UE.

Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) va reveni asupra subiectului aderării României şi Bulgariei la Schengen atunci când vor exista condiţii favorabile, a anunţat săptămâna trecută Preşedinţia lituaniană a Consiliului Uniunii Europene.

România şi Bulgaria au prezentat la Consiliul JAI a declaraţie politică în care îşi exprimă dezamăgirea faţă de imposibilitatea luării unei decizii privind aderarea la Schengen şi susţin că nu există niciun motiv juridic sau concret pentru o nouă amânare. România şi Bulgaria îşi exprimă „dezamăgirea faţă de imposibilitatea adoptării unei decizii pozitive privind aderarea la Spaţiul Schengen la acest moment şi au reiterat că au îndeplinit toate criteriile de aderare conform acquis-ului Schengen, fapt recunoscut de către toate statele membre şi stipulat în mod repetat în Concluzii ale Consiliului UE şi ale Consiliului European, precum şi în rezoluţiile Parlamentului European pe acest subiect”, potrivit unui comunicat al Ministerului român de Externe.

Surse din cadrul Preşedinţiei lituaniene a UE au declarat săptămâna trecută că „oficiali din România şi Bulgaria au avut consultări cu state membre care în mod tradiţional s-au opus aderării în trecut”. La solicitarea MEDIAFAX, Ambasada olandeză la Bucureşti a precizat că poziţia Olandei faţă de aderarea celor două ţări la Schengen nu s-a schimbat în ultimul timp. „Nimic nu s-a schimbat în ceea ce priveşte poziţia Olandei”, a comunicat misiunea diplomatică, reamintind că Guvernul de la Haga „va aştepta raportul elaborat în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare înainte de a-şi stabili, în strânsă cooperare cu alte state membre, poziţia privind aderarea (României şi Bulgariei) la Schengen”. Raportul MCV urmează să fie publicat în ianuarie 2014.

Te-ar mai putea interesa și
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile germane de gaze au scăzut anul trecut cu 11%, comparativ cu 2023, cel mai mare furnizor fiind Norvegia, în timp ce exporturile s-au înjumătăţit, arată datele publicate miercuri de......
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important este că nu se va produce
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important ...
Secretarul de stat american Antony Blinken a respins miercuri ideea anexării Groenlandei, evocată de preşedintele ales ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – raport BCE
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte a veniturilor lor, refăcând avuţia pierdută ...
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă altceva după 35 de ani
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă ...
Preşedintele USR, Elena Lasconi, consideră că, indiferent de data alegerilor prezidenţiale, politicienii de la putere ...