vivo: ”Imaginea va deveni un factor decisiv în decizia de achiziție a unui telefon”. Ce tendinţe în imagistica mobilă vor influenţa piaţa de smartphone-uri în 2023
vivo şi ZEISS au făcut o scurtă prezentare a tendinţelor aşteptate anul acesta în domeniul imaginilor realizate cu dispozitive mobile, astfel încât utilizatorii să ştie la ce să fie atenţi atunci când îşi aleg noul smartphone.
Cadre perfecte chiar şi în condiţii de luminozitate scăzută
Fotografierea în condiţii de luminozitate scăzută a fost întotdeauna dificil de realizat cu un smartphone, însă în ultimii ani s-au înregistrat progrese remarcabile în acest sens. Sistemele de imagistică cu senzor de 1 inci oferă rezultate impresionante, chiar şi în condiţii dificile de luminozitate. Senzorul de 1 inci a revoluţionat complet smartphone-urile, ajutând la captarea unei cantităţi mai mari de lumină şi la obţinerea unui raport semnal-zgomot îmbunătăţit. Acest tip de senzor va fi una dintre cele mai cerute specificaţii în 2023 şi va duce imagistica mobilă la un nou nivel. Senzorul mai mare, cu toate acestea, este doar o parte a ecuației.
„Am observat că, timp de mai mulţi ani, întreaga industrie s-a concentrat pe lentile mai mari şi obiective formate din mai multe elemente. Acum nu mai este suficient să folosim lentile de plastic pentru a obţine imagini de cea mai înaltă calitate, ci a devenit o normă utilizarea lentilelor de sticlă, asemenea echipamentelor foto profesionale. Combinând elemente de sticlă high-end cu elemente de plastic high-end, îmbunătăţim calitatea finală a imaginii şi reducem semnificativ efectele nedorite precum reflexiile, artefactele, lumina dispersată şi aberaţiile cromatice, printre altele“, a declarat Oliver Schindelbeck, Senior Smartphone Technology Manager la ZEISS Consumer Products.
Pentru a putea asigura „normele de bază pentru calitatea imaginii“, un alt factor important este procesarea imaginii. Algoritmii actuali nu asigură doar postprocesare de calitate a imaginilor, ci oferă şi posibilităţi noi de captare a imaginii şi analizare a scenelor. Deşi încă există anumite limitări fizice cauzate de elementele de sticlă şi senzorii de dimensiuni relativ reduse, acestea pot fi eliminate cu ajutorul algoritmilor şi al fotografiei computerizate care se întâmplă în interiorul smartphone-ului. Detectarea scenei şi reducerea zgomotului sunt două aspecte importante care îi ajută pe utilizatori atunci când doresc să înregistreze imagini excelente pe timp de noapte. De exemplu, flagshipurile vivo folosesc acum un algoritm HDR actualizat pentru optimizarea avansată a tonurilor de imagine. O altă inovaţie de care beneficiază flagshipurile este utilizarea cipurilor personalizate, care oferă un consum redus de energie şi posibilitatea de a rula mai mulţi algoritmi puternici care îmbunătăţesc semnificativ rezultatele la fotografierea în condiţii de luminozitate scăzută.
„Unul dintre beneficiile subsistemelor de procesare a imaginilor este algoritmul IA îmbunătăţit pentru reducerea zgomotului, care ajută cipul principal să producă imagini mai clare în scenele nocturne. De exemplu, printre avantajele algoritmilor computerizaţi se numără şi posibilitatea de a obţine fotografii nocturne clare, fără efecte de mişcare nedorite. Un alt avantaj este faptul că tonurile imaginii sunt optimizate cu ajutorul algoritmului HDR îmbunătăţit. Aceasta înseamnă că IA integrată recunoaşte scena şi culorile prezente în imaginea înregistrată şi optimizează nivelul de alb al acesteia, oferindu-i un aspect cât mai natural”, spune David Abreu, Senior Scientist Mobile Imaging, ZEISS Consumer Products.
Crearea imaginilor artistice
Portretele nu reprezintă simple imagini, ci amintiri preţioase pe care oamenii le pot păstra pentru totdeauna. Realizarea de portrete a fost şi va rămâne una dintre activităţile preferate de utilizatori, iar un dispozitiv mobil excepţional simplifică semnificativ acest proces. Oamenii nu îşi mai doresc doar o imagine clară şi precisă. Ei îşi doresc un dispozitiv care să îi ajute să îşi pună în valoare aptitudinile artistice şi să surprindă imagini uimitoare pe care să le păstreze ca amintiri sau să le posteze pe reţelele de socializare.
De obicei, utilizatorii nu apreciază reflexiile nedorite în imaginile lor. Însă în anumite cazuri, reflexiile pot adăuga un efect şi aspect artistic unei imagini. Cu ajutorul unui mod special, utilizatorii pot obţine un aspect cu reflexii, caracteristic filmelor clasice. Dacă în cadru sau în fundal există o sursă de lumină puternică, acest efect poate fi evidenţiat într-un mod absolut spectaculos.
Fotografii mai naturale, cu aspect autentic
Dacă vorbim despre domeniul profesional, un obiectiv pe care specialiștii ZEISS şi vivo îl consideră extrem de potrivit este obiectivul de fotografiere clasic, de 50 de milimetri, care a fost întotdeauna alegerea fotografilor profesionişti pentru portrete. Aceasta deoarece câmpul vizual al obiectivului de 50 mm este apropiat de câmpul vizual al ochiului uman, astfel încât portretele realizate au întotdeauna un aspect natural. În plus, obiectivul de 50 mm permite păstrarea unei distanţe potrivite faţă de subiect, cuprinsă între 1 şi 2 m, ceea ce permite oamenilor să se comporte într-un mod natural şi relaxat, fără a fi deranjaţi de apropierea excesivă a camerei în timpul fotografierii.
Folosind diafragma potrivită, obiectivul de 50 mm oferă calitate excelentă chiar şi în condiţii de luminozitate scăzută, o performanţă imposibil de obţinut de multe alte obiective.
„În domeniul fotografic, obiectivul de 50 mm este cel mai versatil, deoarece câmpul vizual al acestuia este mai apropiat de câmpul vizual al ochiului uman. Acesta este un obiectiv ideal pentru portrete, deoarece permite păstrarea unei distanţe naturale faţă de subiect. De la o distanţă de 1-2 metri, utilizatorul poate realiza portrete uimitoare, iar subiectele se comportă într-un mod natural şi relaxat. În plus, obiectivul de 50 mm foloseşte o diafragmă mare care permite pătrunderea unei cantităţi de lumină mai mari către senzor, astfel încât utilizatorul să poată obţine rezultate deosebite pe timp de noapte sau în condiţii de luminozitate redusă”, explică Oliver Schindelbeck, Senior Smartphone Technology Manager, ZEISS Consumer Products.
Pentru a putea observa şi a se bucura din plin de calitatea deosebită a imaginilor şi filmărilor pe care le pot înregistra camerele, ecranele smartphone-urilor vivo, alături de senzorii pentru camere foto, au fost supuse unor procese intense de calibrare, astfel încât utilizatorii să se bucure de o experienţă de fotografiere completă, în culori naturale, surprinse de obiective şi afişate pe ecran.
vivo şi ZEISS au încheiat în decembrie 2020 un Parteneriat Global de Imagistică.