Vlad Stoica, ANCOM: În cazul în care Codul comunicaţiilor trece în decembrie, în 4-5 luni organizăm licitaţia 5G

 Codul comunicaţiilor se află în prezent la Camera Deputaţilor, urmând să ajungă în Senat, iar, dacă acesta va trece în decembrie, în 4-5 luni, maximum, va fi organizată licitaţia 5G, care va deschide mai mult transferul de date şi va ajuta şi la şcoala online, a declarat, miercuri, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Vlad Stoica.
AGERPRES - mie, 10 nov. 2021, 13:10
Vlad Stoica, ANCOM: În cazul în care Codul comunicaţiilor trece în decembrie, în 4-5 luni organizăm licitaţia 5G

„Codul comunicaţiilor este acum la Camera Deputaţilor, a primit câteva avize, iar săptămâna viitoare sper să treacă de comisia IT&C, comisia raportoare, după care să fie votat în planul Camerei Deputaţilor şi trimis la Senat. Sper în termenul cel mai scurt să îl avem promulgat, până la finele anului. (…) După trecerea Codului, ne apucăm de licitaţia 5G. Dacă Codul va trece în decembrie, în 4-5 luni, maximum, organizăm licitaţia 5G, care, bineînţeles, va deschide mai mult transferul de date şi va ajuta şi la şcoala online şi la tot ce avem nevoie să avem o viaţă mai uşoară”, a menţionat Vlad Stoica, la evenimentul ZF Digital Summit ’21.

Potrivit acestuia, Codul comunicaţiilor este important pentru că transpune în legislaţia din România Directiva Uniunii Europene în comunicaţii şi va simplifica procedurile de autorizare în zona de comunicaţii. De asemenea, se vor putea acorda licenţe pe o perioadă mai lungă operatorilor, ceea ce înseamnă o predictibilitate şi „posibilitate de a-şi face previziuni corecte din punct de vedere financiar şi economic”.

„De ce a durat atât de mult? Fiind un Cod care modifică foarte multe legi a fost nevoie de un dialog foarte lung. Am avut nevoie de 27 sau 28 de avize. Va fi un act normativ care modifică foarte multe legi, drept pentru care statul a trebuit să se uite cu atenţie la fiecare detaliu. Toate modificările au fost discutate cu operatorii. Asta a făcut ca termenul să fie mai lung. Am ajuns la final şi sper să avem în cel mai scurt timp un Cod al comunicaţiilor care să ne uşureze munca şi care să ne facă mai predictibili şi care să ne aducă beneficii nouă, ca cetăţeni ai statului român: servicii de calitate, preţuri corecte, iar operatorii să fie mulţumiţi că vor face profit”, a mai spus preşedintele ANCOM.

Acesta a menţionat că piaţa telecom în România este o piaţă matură, cu o concurenţă corectă, care face ca „serviciile noastre să stea foarte bine chiar la nivelul Uniunii Europene cu preţuri suportabile, chiar mici, şi cu acoperire destul de bună”.

„Categoric, mai sunt lucruri de făcut, dar serviciile au fost furnizate corect şi bine. ANCOM măsoară permanent calitatea atât a vocii pe care noi o folosim, cât şi a calităţii internetului. Categoric, se poate mult mai bine şi, împreună cu celelalte autorităţi ale statului, trebuie să găsim soluţii astfel încât să acoperim mai mult zona de şcoală online.”, a mai spus Vlad Stoica.

Te-ar mai putea interesa și
Iulian Stanciu a dezvăluit cum afișează eMAG produsele la vânzare
Iulian Stanciu a dezvăluit cum afișează eMAG produsele la vânzare
Iulian Stanciu, președintele executiv al retailerului online eMAG, spune că produsele sunt listate pe platformă în funcție de probabilitatea cea mai mare să fie vândute....
Trump a cerut Pentagonului să prezinte planuri pentru ca SUA să reia controlul asupra Canalului Panama – surse NBC
Trump a cerut Pentagonului să prezinte planuri pentru ca SUA să reia controlul asupra Canalului Panama – surse NBC
Preşedintele american Donald Trump a cerut Pentagonului să pregătească mai multe planuri pentru a-şi concretiza ideea ...
Autostrada A13 Brașov – Bacău. Traseul ar putea fi reconfigurat pe segmentul Sânpetru – Hărman – Prejmer
Autostrada A13 Brașov – Bacău. Traseul ar putea fi reconfigurat pe segmentul Sânpetru – Hărman – Prejmer
Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, a anunțat joi că este analizată o nouă variantă de traseu ...
ANPC a dat amenzi de 186.000 de lei după controlul la 13 operatori economici care activează în zona Apaca din București (Video)
ANPC a dat amenzi de 186.000 de lei după controlul la 13 operatori economici care activează în zona Apaca din București ...
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a desfășurat în data de 12.03.2025 o acțiune de control în ...