Vlad Voiculescu: În septembrie vom promova Legea vaccinării

Economica.net
11 08. 2016
vaccinuri_42943400

Vlad Voiculescu a spus joi seară, la Realitatea TV, că Ministerul Sănătăţii lucrează la Legea vaccinării, care ar urma să fie promovată în Parlament în luna septembrie. Ministrul Sănătăţii s-a referit şi la problemele existente în aprovizionarea cu vaccinuri.

„Sunt probleme cu aprovizionarea cu vaccinuri. Pe de o parte, pentru un anumit vaccin este o problemă legată de o companie care este în insolvenţă, încercăm să ieşim din acest contract, sper ca în următoarele zile sau săptămâni să avem o soluţie”, a spus Vlad Voiculescu.

Ministrul a precizat că, în privinţa vaccinurilor, există probleme legate atât de distribuţia în teritoriu, cât şi de achiziţia la nivel naţional.

„Se întâmplă ca o companie care are un contract cu Ministerul Sănătăţii să nu-şi onoreze obligaţiile, şi atunci, dacă Ministerul este îngrădit de acest contract, nu poate sa iasă pur şi simplu şi să cumpere de la o altă companie, dar dincolo de aceste probleme punctuale avem în lucru Legea vaccinării, pe care o să o promovăm probabil în septembrie, Legea vaccinării care are în vedere şi stocuri mult mai largi, care să asigure mult mai bine nevoia de vaccinuri”, a declarat ministrul Sănătăţii.