Vlad Voiculescu: Suntem în curs să creștem cu 200 numărul de paturi de terapie intensivă

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat marţi într-o conferinţă de presă că numărul de paturi la terapie intensivă ar urma să crească de la 1.400 la 1.600.
AGERPRES - mar, 30 mart. 2021, 19:23
Vlad Voiculescu: Suntem în curs să creștem cu 200 numărul de paturi de terapie intensivă

„Mergem către 1.600 de paturi de terapie intensivă în acest moment. Nu există o zi de la Dumnezeu în care să nu încercăm să creştem acest număr în condiţiile date, în condiţiile în care numărul creşte în fiecare zi. Situaţia în anumite locuri din ţară este deja cât se poate de critică. Încercăm în fiecare zi să dotăm paturi şi să reorganizăm lucrurile, aşa încât pacienţii să poată fi îngrijiţi. Suntem în curs de a creşte cu 200 de paturi, şi anume de la 1.400 la 1.600 numărul de paturi de terapie intensivă. Repet: este, dacă vreţi, o ţintă care a fost discutată şi cu premierul”, a spus Voiculescu.

CITEȘTE ȘI: Vlad Voiculescu: În următoarele două luni vor veni în România peste șapte milioane de doze de vaccin

El a afirmat că secţiile de terapie intensivă sunt pline „aproape peste tot” în ţară.

Referindu-se la testare, Voiculescu a precizat că vor fi livrate teste prin intermediul DSP-urilor către farmacii care îşi pot stabili „singure” costul de testare.

„Vom livra gratuit… prin DSP-uri către farmacii teste, chituri de testare şi farmaciile pot stabili singure un cost de testare. Avem încredere că acesta va fi unul competitiv, să îi spunem rezonabil, aşa încât cât mai mulţi oameni să se poată testa. (…) Ar putea să fie o săptămână, ar putea să fie o lună (până când va începe testarea în farmacii – n.r.)”, a susţinut ministrul Sănătăţii.

 

Te-ar mai putea interesa și
Noua propunere a SUA pentru un armistițiu în Fâșia Gaza include o garanție mai clară pentru încheierea războiului
Noua propunere a SUA pentru un armistițiu în Fâșia Gaza include o garanție mai clară pentru încheierea războiului
Mediatorul palestiniano-american Bishara Bahbah a elaborat un amendament la planul propus de trimisul special al SUA în Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, în vederea unui armistiţiu în Fâşia......
Canada va aloca 2% din PIB pentru apărare în 2025
Canada va aloca 2% din PIB pentru apărare în 2025
Canada va aloca anul acesta 2% din produsul intern brut pentru apărare, a anunţat luni premierul Mark Carney (foto), care ...
Trump susține că trimiterea Gărzii Naționale pentru a înăbuși protestele din California a fost o decizie excelentă
Trump susține că trimiterea Gărzii Naționale pentru a înăbuși protestele din California a fost o decizie excelentă
Preşedintele american Donald Trump a scris luni în reţeaua sa Truth Social că trimiterea Gărzii Naţionale pentru a ...
O victorie pentru Giorgia Meloni. Referendumurile din Italia privind cetățenia și dreptul la muncă au eșuat din lipsă de cvorum
O victorie pentru Giorgia Meloni. Referendumurile din Italia privind cetățenia și dreptul la muncă au eșuat din lipsă ...
Referendumurile din Italia privind relaxarea legislaţiei privind cetăţenia şi întărirea protecţiei locurilor de muncă ...