Vladimir Putin: 2016 a fost un an dificil, dar promiţător
”Anul care se încheie a fost dificil, dar aceste greutăţi ne-au permis să fim alături unii de alţii”, a spus Putin în mesajul ce este difuzat în mod normal la miezul nopţii de 31 decembrie spre 1 ianuarie, dar care este deja disponibil în Extremul Orient rus, informează Agerpres.
”Cel mai important este să avem încredere în noi înşine, în capacităţile noastre, în ţara noastră. Noi lucrăm cu succes şi realizăm multe”, a spus şeful statului rus, care i-a salutat mai ales pe conaţionalii aflaţi departe de casă, cum este cazul militarilor ruşi din Siria.
”Avem o ţară imensă, unică şi magnifică”, a continuat Vladimir Putin, care şi-a exprimat speranţa că anul 2017 va aduce ”pacea, stabilitatea şi prosperitatea”.
Anul 2016 a consacrat revenirea în forţă a Rusiei în afacerile internaţionale. Rusia s-a implicat în Siria, unde a impus o încetare a focului şi a promovat, alături de Turcia, convorbiri preliminare în vederea instaurării păcii, după o campanie militară care a permis forţelor aliatului Moscovei, preşedintele sirian Bashar al-Assad, să reia controlul asupra oraşului Alep, notează AFP.