Vladimir Putin a dispus ca economia Rusiei să fie redirecţionată pe făgaş militar

Economica.net
25 11. 2017
putin3_59678700

A urmat o reuniune marţi, care s-a axat de asemenea pe tema înarmării şi pe programul de achiziţii de stat pentru armată.

Miercuri, Putin împreună cu conducerea militară şi o serie de guvernatori au făcut bilanţul manevrelor „Zapad 2017” din septembrie.

Preşedintele rus a continuat seria reuniunilor pe teme militare şi joi când a declarat că toate întreprinderile mari din Rusia trebuie să fie pregătite să crească brusc producţia de produse militare, potrivit portalului citat.

„Capacitatea economiei de a creşte rapid volumul de produse şi servicii de apărare atunci când e nevoie reprezintă una dintre cele mai importante condiţii pentru asigurarea securităţii militare a statului”, a subliniat Vladimir Putin, referindu-se la trecerea de la producţia civilă la cea militară la un moment dat. El a cerut „elaborarea unor măsuri suplimentare pentru a spori gradul de pregătire pentru mobilizare” şi a avertizat că „toate întreprinderile strategice şi cele pur şi simplu mari, indiferent de forma de proprietate”, adică deopotrivă societăţi de stat şi private, trebuie să fie pregătite de aceasta.

Această declaraţie a suscitat o atenţie deosebită în mass-media locale, numeroase ziare titrând „Putin redirecţionează economia Rusiei pe un făgaş militar”, iar o mulţime de comentatori au subliniat că în acest mod şeful statului rus ar confirma că Moscova s-ar pregăti de un nou război. În realitate, notează Newsru.com, Putin nu a spus nimic nou, Rusia a început mai de demult să treacă pe „un făgaş militar”.

Afirmaţiile preşedintelui rus au trezit o serie de întrebări în rândul experţilor. Ziarul economic Kommersant remarcă în acest sens că în pofida creşterii de la an la an a finanţării de la buget a industriei militare, complexul militar-industria nu dispune de resurse corespunzătoare.