‘Şeful statului rus şi-a exprimat speranţa că relaţiile între cele două ţări se vor dezvolta cu succes pe baza
pragmatismului şi a egalităţii, în pofida dificultăţilor şi a dezacordurilor’, se menţionează într-un comunicat al Kremlinului.
‘Putin a subliniat de asemenea că Rusia şi Statele Unite, în calitate de ţări cu o responsabilitate extraordinară pentru protejarea stabilităţii şi a securităţii internaţionale, ar trebui să coopereze nu doar în interesul propriilor naţiuni, ci al întregii lumi’, subliniază Kremlinul.
Statele Unite şi-au redus cooperarea cu Rusia şi au impus sancţiuni împotriva unor firme şi persoane din Rusia pentru rolul Moscovei în criza din Ucraina, ca urmare a anexării peninsulei Crimeea. Washingtonul a ameninţat totodată că va impune noi sancţiuni Rusiei pentru sprijinul Moscovei acordat separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, notează Reuters.