Vladimir Putin afirmă că Rusia este deschisă negocierilor cu Ucraina

05 09. 2024
putin_23578100

„Suntem noi gata să negociem cu ei? Noi nu am refuzat niciodată, dacă o dorinţă de a negocia va apărea (în Ucraina), noi nu vom refuza”, a afirmat şeful statului rus în timpul Forumului economic de la Vladivostok.

Cu toate acestea, Putin a ajutat că negocierile vor trebui „să se bazeze pe documentele asupra cărora se înţeleseseră deja şi care fuseseră deja de facto parafate la Istanbul” în primăvara lui 2022. Aceste documente evocate de Putin nu au fost niciodată făcute publice, iar partea ucraineană a dezminţit mereu orice acord cu Rusia.

Rusia încearcă de mai multe luni să prezinte Kievul drept parte a conflictului ce refuză să negocieze. De asemenea, Moscova şi-a schimbat în mod regulat poziţia în ceea ce priveşte condiţiile unor asemenea negocieri.

După lansarea de către Ucraina a unei ofensive pe 16 august în regiunea rusă Kursk, Kremlinul a estimat că negocieri pentru a pune capăt conflictului sunt imposibile „în acest stadiu”.

Înainte de aceasta, în iunie, Putin declarase că Rusia va pune capăt conflictului doar dacă Ucraina va renunţa la ambiţia ei de a se ralia NATO şi va ceda Rusiei cele patru regiuni ucrainene pe care ea le revendică, mai sus de Peninsula Crimeea anexată, ceea ce ar constitui de facto o capitulare pentru Kiev.

În ceea ce priveşte negocierile din primăvara lui 2022 de la Istanbul, Moscova afirmă că fusese parafat un compromis, dar că Occidentul a făcut presiuni asupra Kievului să respingă acordul. Ucraina dezminte această versiune a faptelor.

Armata rusă a declanşat asaltul asupra Ucrainei pe 24 februarie 2022, „operaţiune militară specială” pe care Kremlinul o considera una fulger.

Însă, după săptămâni de rezistenţă ucraineană fermă, forţele Moscovei au trebuit să bată în retragere în primăvara lui 2022 din nordul Ucrainei. În acest context au avut loc discuţiile de la Istanbul şi ele nu au fost reluate niciodată.