Vladimir Putin consideră inacceptabil asaltul Israelului asupra Fășiei Gaza, pe care l-a comparat cu asediul nazist asupra Leningradului

Preşedintele rus Vladimir Putin a numit vineri asaltul armatei israeliene asupra Fâşiei Gaza "inacceptabil", comparându-l cu teribilul asediu nazist asupra oraşului sovietic Leningrad (actualul Sankt Petersburg) în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 13 oct. 2023, 19:20
Vladimir Putin consideră inacceptabil asaltul Israelului asupra Fășiei Gaza, pe care l-a comparat cu asediul nazist asupra Leningradului

Potrivit lui Putin, Israelul ar putea lua în considerare să facă ceva în Gaza „comparabil cu blocada Leningradului”. „Acest lucru este inacceptabil. Mai mult de două milioane de oameni locuiesc acolo. Nu toată lumea susţine Hamas”, a declarat preşedintele rus într-o conferinţă de presă la Bişkek, în Kârgâzstan.

„Înţelegem logica evenimentelor, dar, în ciuda tuturor violenţelor de ambele părţi (…), trebuie să ne gândim la populaţia civilă”, a spus Putin.

El a subliniat că Israelul a fost lovit de un „atac fără precedent, nemaivăzut în istorie”, comis de organizaţia palestiniană Hamas. Cu toate acestea, el a spus că Israelul răspunde „pe scară largă şi într-un mod destul de brutal”.

„Trebuie să găsim o cale de ieşire din această situaţie. În opinia mea, această soluţie poate fi găsită prin mediere”, a adăugat Putin, propunând ajutorul Moscovei.

Rusia a menţinut în mod tradiţional relaţii bune atât cu autorităţile israeliene, cât şi cu cele palestiniene, precum şi cu mai mulţi actori regionali, cum ar fi Siria, Egiptul şi Iranul.

Este, de asemenea, membră Cvartetului pentru Orientul Mijlociu, alături de SUA, UE şi ONU, un format care ar trebui să medieze conflictul israeliano-palestinian.

Putin a declarat anterior vineri că un atac terestru israelian asupra Fâşiei Gaza ar provoca „victime civile (palestiniene) absolut inacceptabile”.

Armata israeliană a declarat că se pregăteşte pentru o astfel de ofensivă după atacurile fără precedent ale Hamas pe teritoriul său, dar nimic nu a fost decis.

Te-ar mai putea interesa și
International Workplace Group deschide un centru Spaces în București, în clădirea Vastint Business Garden
International Workplace Group deschide un centru Spaces în București, în clădirea Vastint Business Garden
International Workplace Group, cel mai mare furnizor de soluții de muncă hibridă din lume, cu mărci precum Spaces și Regus, deschide un spațiu de lucru flexibil de ultimă generație în......
Record de gaze naturale exportate de Norvegia în 2024. Previziunile sunt că livrările vor rămâne la niveluri asemănătoare și în anii următori
Record de gaze naturale exportate de Norvegia în 2024. Previziunile sunt că livrările vor rămâne la niveluri asemănătoare ...
Norvegia a exportat o cantitate record de gaze naturale anul trecut, iar volumele ar urma să rămână aproape de acest ...
Airbus rămâne cel mai mare constructor de avioane civile din lume, cu 766 de aeronave comerciale livrate anul trecut
Airbus rămâne cel mai mare constructor de avioane civile din lume, cu 766 de aeronave comerciale livrate anul trecut
Airbus a livrat 766 de aeronave comerciale în 2024 către 86 de clienţi din întreaga lume şi îşi va menţine pentru ...
Curtea de Conturi Europeană critică lipsa prevederilor clare privind intervenţiile asupra preţurilor de pe piața cardurilor din UE
Curtea de Conturi Europeană critică lipsa prevederilor clare privind intervenţiile asupra preţurilor de pe piața cardurilor ...
Abordarea UE în ceea ce priveşte plăţile digitale a făcut ca acestea să devină mai sigure, mai rapide şi mai puţin ...