Vladimir Putin şi Recep Erdogan au discutat despre cooperarea economică şi despre situaţia din Siria

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său turc Recep Tayyip Erdogan au discutat telefonic, sâmbătă, despre dezvoltarea cooperării economice şi despre situaţia din Siria, a anunţat Kremlinul, relatează site-ul agenţiei Tass, potrivit Mediafax.
Economica.net - sâm, 21 oct. 2017, 09:58
Vladimir Putin şi Recep Erdogan au discutat despre cooperarea economică şi despre situaţia din Siria

„În timpul unui schimb detaliat de opinii cu privire la problema siriană, cele două părţi au oferit o evaluare încurajatoare a eforturilor comune în cadrul procesului de la Astana, care au putut fi observate în crearea zonelor de siguranţă din Siria. Aceştia au discutat perspectivele celei de-a şaptea reuniuni pe tema Siriei, la Astana, la sfârşitul acestei luni şi au menţionat aspectele practice legate de o coordonare ulterioară a eforturilor de soluţionare a situaţiei din Siria”, potrivit serviciului de presă de la Moscova, scrie Mediafax.

În urma discuţiilor din capitala Kazahstanului la 4 mai, Rusia, Turcia şi Iran au semnat un acord pentru crearea unor zone de siguranţă în în provincia siriană Idlib (nord-vest), în nordul oraşului Homs, în Ghouta de Est şi în sudul Siriei. Observatori din aceste state au rolul de a preveni confruntările între regimul sirian şi forţele opoziţiei.

În acelaşi timp, Putin şi Erdogan şi-au exprimat satisfacţia faţă de ritmul actual de dezvoltare a cooperării ruso-turce în diferite domenii şi au stabilit să reia discuţiile în perioada următoare.

Citeşte integral ştirea pe Mediafax.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...