Vladimir Voronin ar putea fi viitorul preşedinte al Republicii Moldova, susţine un analist de la Chişinău
‘Cele trei partide care au votat recent noul guvern condus de Chiril Gaburici – Partidul Liberal Democrat /PLDM/ şi Partidul Democrat /PD/ ce formează coaliţia minoritară cu sprijinul comuniştilor din parlamentul de la Chişinău – deţin împreună 62 de mandate, în condiţiile în care pentru alegerea preşedintelui sunt suficiente 61 de voturi. Partidul Comunist nu va mai susţine de data aceasta un candidat la preşedinţie propus de ‘Alianţa pentru o Moldovă Europeană’, ci va solicita în mod expres cea mai înaltă funcţie în stat, ameninţând că, în caz contrar, va declanşa alegeri anticipate’, a opinat analistul citat, în cadrul emisiunii Alb&Negru.
În cazul în care coaliţia minoritară va accepta un nou compromis – după sprijinul acceptat din partea comuniştilor pentru trecerea noului guvern în parlament – liderul comunist Vladimir Voronin are toate şansele să devină noul şef al statului, a afirmat Victor Juc.
Potrivit Unimedia, liderul comuniştilor moldoveni, Vladimir Voronin, a fost preşedinte al Republicii Moldova, timp de opt ani, din aprilie 2011 până în aprilie 2009.
Fostul premier, Iurie Leanca, a declarat după învestirea noului cabinet condus de premierul Chiril Gaburici, cu voturile facţiunii comuniste, că aceasta reprezintă ‘un pas înapoi în ceea ce priveşte parcursul european’ al Republicii Moldova. Leancă, vicepreşedinte al PLDM, nu a reuşit să adune suficiente voturi pentru a rămâne în fruntea executivului. El a pledat pentru o coaliţie proeuropeană din care să facă parte şi liberalii. După ce partidul său a renunţat la candidatura sa în funcţia de premier după primul eşec din parlament, deşi putea să-l mai nominalizeze o dată, Leancă a declarat că, în zilele următoare, va decide dacă va rămâne sau nu în partidul condus de Vlad Filat. Astfel, o scindare se prefigurează în cadrul PLDM.