Vodafone a lansat serviciile 4G în România. Vezi oraşele unde serviciul este disponibil

Economica.net
31 10. 2012
4g_lte_18433400

Clientii Vodafone din principalele orase ale tarii vor putea testa gratuit, de astăzi, serviciile LTE, pana la lansarea comerciala. În 2013, viteza de download va ajunge la 100 Mbps.

Oraşele în care este disponibil serviciul 4G sunt: Bucureşti, Arad, Timişoara, Iaşi, Galaţi, Cluj, Constanţa, Craiova, Bacău şi Braşov.

Reteaua LTE a Vodafone opereaza in banda de frecventa de 1800 MHz si a fost implementata cu echipamente Huawei. Romania este una dintre primele tari europene in care Vodafone lanseaza serviciile LTE, dupa Germania si Portugalia.

„Reţeaua 4G lansată azi este deja disponibilă în mai multe oraşe din România. Clienţii noştri au ocazia să intre într-o nouă eră a tehnologiei. Vodafone a instalat şi a testat cu succes reţeaua LTE în principalele oraşe ale ţării. Clienţii noştri, persoane individuale şi companii, se vor putea bucura de viteze mai mari şi de o experienţă îmbunătăţită, cu serviciile 4G’, a spus Inaki Beroeta, şeful Vodafone România.

România este una dintre primele ţări europene în care Vodafone lansează serviciile LTE, înaintea Angliei, Olandei, Spaniei, dar după ce aceste servicii au fost lansate în Germania, Italia şi Portugalia.

„Reţeaua 4G a fost construită în câteva luni. În 2013, Vodafone România va investi în dezvoltarea reţelei suma de 100 milioane de euro, o parte din bani urmând să fie îndreptaţi către reţeaua 4G, care se va extinde treptat”, a spus Berroeta.

Reţeaua LTE a Vodafone operează în banda de frecvenţă de 1.800 MHz şi a fost implementată cu echipamente Huawei (China).

În urma unei licitaţii încheiată în septembrie, Cosmote, Orange, RCS&RDS, Vodafone şi 2K Telecom vor plăti, în două etape, suma de 682,14 milioane euro pentru licenţele telecom în frecvenţele de 800, 900, 1.800 şi 2.600 MHz.

Defalcat, Vodafone va plăti 228,52 milioane euro, Orange România – 227,14 milioane euro, Cosmote România – 179,88 milioane euro, RCS&RDS – 40 milioane euro, iar 2K Telecom – 6,6 milioane de euro.

Vodafone România este al doilea operator local de telefonie mobilă după numărul de clienţi şi cifra de afaceri.

La finele lunii iunie, operatorul avea 7,79 milioane de clienţi, comparativ cu 7,94 milioane la 30 martie.

Din totalul clienţilor, 43% utilizează serviciile Vodafone pe bază de abonament, iar restul au cartele pre-plătite.