Vodafone este prima rețea mobilă din România care lansează servicii mobile 5G. Noua tehnologie este disponibilă deja în București
Clienții care se înregistrează acum pe site-ul companiei vor putea beneficia primii de serviciile 5G furnizate de Vodafone România.
„Suntem mândri să fim prima rețea din țară care oferă românilor cele mai noi tehnologii din lume. Vodafone continuă istoria de 22 de ani în România alături de oameni, de companii și de alți actori sociali și economici. Prin această lansare, ne continuăm misiunea de a conecta pentru un viitor mai bun, facilitând în fiecare zi o societate digitală performantă pentru România. Compania noastră își menține angajamentul de a contribui pe deplin la strategia digitală a țării într-o eră în care persoanele și dispozitivele sunt interconectate și unde încrederea este la fel de importantă ca viteza. Vodafone va continua să-și consolideze poziția de lider în ceea ce privește rețeaua și să rămână partenerul preferat al societății și al economiei când este vorba despre inovație și tehnologie de ultimă generație pentru un viitor interconectat mai bun”, a declarat Murielle Lorilloux, CEO, Vodafone România.
„Suntem încântați că rețeaua noastră Supernet™ 5G este acum activă în zonele aglomerate din București și se va extinde în alte câteva orașe mari din România până la finalul anului 2019. Suntem mândri să fim pionierii acestei călătorii noi și interesante pentru serviciile de comunicații mobile, unde tehnologia și inovația se vor uni pentru a asigura cea mai bună experiență digitală pentru români”, a declarat Cătălin Buliga, Technology Director, Vodafone România.
De asemenea, Vodafone România a fost primul operator care a furnizat servicii GPRS (în 2001) și mai apoi servicii 3G (în 2005) și 4G (în 2012). Anul trecut, Vodafone România a lansat prima rețea NB-IoT din România cu acoperire națională pregătită să ofere companiilor posibilitatea de a beneficia de o gamă largă de soluții și de aplicații menite să îmbunătățească şi să eficientizeze procesele de afaceri.
Vodafone România este o divizie a Vodafone Group Plc., unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicații mobile din lume, care oferă o gamă de servicii ce include voce, mesaje, date și comunicații fixe. Vodafone Group are divizii în 25 de țări, 41 de rețele mobile partenere și operațiuni de broadband fix în 19 țări. La 31 martie 2019, Vodafone Group avea 650 milioane de utilizatori ai serviciilor mobile și 19 milioane de utilizatori ai serviciilor broadband fix și 14 milioane de utilizatori ai serviciilor TV, incluzând toți clienții Vodafone din entitățile create în urma unor fuziuni și asocieri.