Vodafone renunţă la schimbul de active cu Liberty Global

Economica.net
28 09. 2015
vodafone_80095200

După acest anunţ, acţiunile Vodafone au scăzut la Bursa de la Londra cu 2,9%.

Preşedintele Liberty, John Malone, avertizase luna aceasta că nu s-au înregistrat progrese în negocierile dintre cele două companii, scrie Agerpres.

Vodafone şi Liberty Global nu au precizat ce active ar putea fi schimbate dar analiştii susţin că operatorul de telefonie ar putea fi interesat de subsidiara Liberty din Marea Britanie, Virgin Media, în timp ce principala atracţie pentru Liberty ar fi compania de cablu Vodafone din Germania.

În Germania, Liberty, deţine deja al doilea operator de cablu Unity Media, şi îşi doreşte să achiziţioneze rivala mai mare Kabel Deutschland, pe care a cumpărat-o Vodafone în 2013, pentru 10 miliarde de dolari.

În iunie, Vodafone a confirmat că este în discuţii preliminare cu Liberty Global cu privire la posibilitatea unui schimb de active precizând însă că nu este vorba de o fuziune a celor două companii.

O serie de acţionari importanţi de la Vodafone s-au declarat deschişi la ideea unei fuziuni cu Liberty, cel mai mare operator european de cablu, în condiţiile în care piaţa de telecomunicaţii se îndreaptă spre o integrare a furnizorilor de servicii mobile cu cei de servicii broadband. Cu 446 milioane de clienţi la serviciile de telefonie mobile în întreaga lume, Vodafone a pierdut teren în faţa rivalilor care au reacţionat mai rapid la tendinţa consumatorilor de a prefera ofertele ‘quad-play’, Internet în bandă largă, televiziune, telefonie fixă şi mobilă într-un singur pachet. Pentru a recupera o parte din decalaj, Vodafone a preluat în ultima perioadă mai mulţi operatori de cablu în Spania, Germania şi Marea Britanie.

Vodafone are divizii în 26 de ţări, 55 de reţele partenere în întreagă lume şi operaţiuni de broadband fix în 17 ţări. La 30 iunie 2015, Vodafone avea 449 milioane de utilizatori ai serviciilor mobile şi 12 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix.

Vodafone România înregistra un număr de 8.801.590 clienţi, la 30 iunie 2015, în creştere cu 233.838, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.