Vodafone România: Digitalizarea ar putea creşte PIB-ul României cu 16,48%
Raportul „Digitalizarea: o oportunitate pentru Europa” analizează cei cinci indicatori cheie – conectivitatea, capitalul uman, utilizarea serviciilor de internet, integrarea tehnologiei digitale şi serviciile publice digitale – măsuraţi de Indicele Economiei şi Societăţii Digitale al Comisiei Europene (DESI) şi demonstrează faptul că inclusiv mici progrese pot avea un impact semnificativ.
Potrivit raportului întocmit pe baza datelor colectate din toate cele 27 de ţări ale UE şi din Marea Britanie în perioada 2014-2019, o creştere de 10% a scorului general DESI pentru un stat membru este asociată cu un PIB pe cap de locuitor cu 0,65% mai mare, presupunând că alţi factori cheie rămân constanţi, cum ar fi forţa de muncă, investiţiile în economie, capitalul şi consumul guvernamental.
În cazul României, de exemplu, creşterea scorului înregistrat în 2019 cu doar 5 puncte, de la 36,5 la 41,5, ar genera un avans al PIB-ului pe cap de locuitor de 0,89% şi al productivităţii pe termen lung de 4,30%. Însă, dacă alocarea bugetară pentru digitalizare din pachetul de redresare al UE, în special Facilitatea de Redresare şi Rezilienţă (RRF), ar fi concentrată în ariile care ar permite României să atingă un scor DESI de 90 până în 2027 (sfârşitul ciclului bugetar al UE), PIB-ul ar putea creşte cu 16,48%. Raportul menţionează că, dacă fiecare stat membru ar atinge ţinta de 90, „PIB-ul pe cap de locuitor în UE ar fi cu 7,2% mai mare la sfârşitul perioadei, ţările cu un PIB pe cap de locuitor mai mic în 2019 fiind cei mai mari beneficiari.”
„Acest raport se adaugă altor numeroase cercetări care demonstrează impactul economic şi social pozitiv al creşterii digitalizării. Pentru o ţară precum România, cu unul dintre cele mai scăzute niveluri ale PIB pe cap de locuitor din Europa, raportul ne arată că digitalizarea accelerată în domenii cheie, inclusiv prin utilizarea eficientă a fondurilor UE alocate în planul naţional de redresare, nu numai că ajută la gestionarea provocărilor economice şi ale întregii societăţi cu care ne confruntăm în prezent, dar şi pentru a genera un progres economic semnificativ, cu o creştere de 16,48% a PIB-ului în următorii 6 ani. Această creştere plasează România pe locul doi ca ţară beneficiară dintre cele evidenţiate la nivelul UE, ceea ce reprezintă o oportunitate fantastică pe care nu o putem rata. Fondurile de redresare ale UE vor fi cruciale în materializarea acestui rezultat. Indicele DESI este un instrument simplu şi eficient prin care România şi toate celelalte ţări ale UE pot măsura evoluţia în procesul de transformare digitală. Un scor DESI de 90 din 100 pentru România este cu siguranţă o provocare imensă, dar cred cu tărie că printr-o strânsă colaborare între sectorul public şi cel privat putem atinge acest obiectiv şi putem transforma în realitate potenţialele beneficii ale digitalizării”, a spus Murielle Lorilloux, CEO Vodafone România.
Indicele economiei şi societăţii digitale (DESI) a fost creat de UE pentru a monitoriza performanţa digitală globală la nivelul Europei şi pentru a urmări progresul ţărilor UE în ceea ce priveşte competitivitatea lor digitală. Acesta măsoară cinci aspecte importante ale digitalizării: conectivitatea, capitalul uman (competenţe digitale), utilizarea serviciilor de internet, integrarea tehnologiei digitale (concentrându-se pe afaceri) şi serviciile publice digitale. Scorurile UE şi ale ţărilor membre se situează pe o scară până la 100. Rapoartele DESI privind progresul digitalizării în UE sunt publicate anual.
Vodafone este o companie lider în domeniul telecomunicaţiilor în Europa şi Africa şi operează reţele mobile şi fixe în 21 de ţări şi 48 de reţele mobile partenere. La 31 decembrie 2020, Vodafone Group avea peste 300 de milioane de utilizatori ai serviciilor mobile, peste 27 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix, peste 22 de milioane de clienţi ai serviciilor TV şi peste 118 milioane de dispozitive IoT conectate