Vodafone România: Impozitul pe contrucţiile speciale va afecta negativ capacitatea de a investi

Economica.net
08 11. 2013
vodafone_80095200

„Ştim că există discuţii despre un nou posibil impozit pe construcţiile speciale. Avem încredere că autorităţile vor acţiona pentru a asigura predictabilitatea mediului de afaceri. În urma licitaţiei de anul trecut, operatorii mobili au contribut cu 700 de milioane de euro la bugetul de stat. De asemenea, taxele de utilizare a spectrului pe care le vom plăti începând de anul viitor sunt cu 40% mai mari decat cele anterioare licitaţiei. O nouă taxare va avea cu siguranţă un impact negativ asupra capacităţii noastre de a investi pe termen lung”, au declarat reprezentanţii Vodafone România la solicitarea MEDIAFAX.

Vodafone România este al doilea operator local de telefonie mobilă. În 2012, afacerile companiei au urcat cu 1,7%, la 3,46 miliarde de lei, iar profitul net a atins 502,2 milioane de lei, de la 425,5 milioane de lei. în 2011.

Reprezentanţii Orange România, liderul pieţei de telefonie mobilă, au afirmat că adoptarea actului normativ privind impozitul pe construcţiile speciale va avea un efect negativ asupra operatorilor de telecom, cu impact direct în profitabilitate şi, implicit, în valoa investiţiilor planificate pentru 2014.

„Consideram că proiectul de ordonanţă de urgenţă nu respectă principiul predictibilităţii şi stabilitatii fiscale, cu atât mai mult cu cât nu au existat nici consultări publice pe marginea acestui proiect de de act normativ”, au spus vineri reprezentanţii operatorului.

Şi reprezentanţii Romtelecom şi Cosmote România au criticat intenţia Guvernului privind aplicarea unui impozit de 1,5% pe contrucţiile speciale şi au afirmat că România are nevoie de investiţii în infrastructura telecom, nu de taxe suplimentare, care sunt în contradicţie dezvoltarea societăţii informaţionale.

Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă, companiile vor plăti un impozit pe construcţii speciale de 1,5% din valoarea construcţiei.

Surse guvernamentale au declarat pentru MEDIAFAX că statul va încasa anual 10-12 milioane euro din impozitarea construcţiilor speciale ale companiilor din telecom şi 60-65 milioane euro din taxarea celor din zona utilităţilor, sume estimative avansate de firmele afectate şi luate în calcul de Guvern.

„Impozitul pe construcţii se calculeză prin aplicarea unei cote de 1,5% asupra valorii construcţiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior, evidenţiată contabil în soldul debitor al conturilor corespunzătoare construcţiilor menţionate la art.2, din care se scade valoarea clădirilor, inclusiv valoarea lucrărilor de reconstruire, modernizare, consolidare, modificare sau extindere pentru clădirile închiriate, luate în concesiune, aflate în administrare ori în folosinţă, pentru care se datorează impozit pe clădiri, conform Titlului IX – Impozite şi taxe locale din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, de către contribuabil sau proprietar, după caz”, se arată în proiectul de ordonanţă de urgenţă.

Impozitul va fi aplicat pentru construcţii precum centrale hidroelectrice, staţii şi posturi de transformare, staţii de conexiuni, centrale termoelectrice şi nuclearo – electrice, piste şi platforme, sonde de ţiţei, gaze şi sare, rampe de încărcare – descărcare, coşuri de fum şi turnuri de răcire, iazuri pentru decantarea sterilului, heleştee, iazuri, bazine; ecluze şi ascensoare; baraje, jgheaburi pentru piscicultură, infrastructură transport feroviar, infrastructură drumuri: alei, străzi, autostrăzi, cu toate accesoriile necesare (trotuare, borne, semne de circulaţie, marcaje, etc), linii şi cabluri aeriene de telecomunicaţii (stâlpi, circuite, cabluri, traverse, console), platforme, turnuri şi piloni metalici pentru antene de radiofonie, telefonie mobilă, radio, tv, lacuri artificiale de acumulare, construcţii pentru transportul energiei electrice, canale de irigaţii.