Vodafone va anunţa în perioada următoare numele noului director general al diviziei din România

Vodafone va anunţa în perioada următoare numele noului director general al diviziei sale din România, după ce Inaki Berroeta va prelua poziţia de şef al Vodafone Hutchinson Australia, începând cu 1 martie 2014, a anunţat, vineri, operatorul de telefonie mobilă.
Economica.net - vin, 24 ian. 2014, 16:05
Vodafone va anunţa în perioada următoare numele noului director general al diviziei din România

‘M-am simţit extraordinar în cei trei ani pe care i-am petrecut în România. Sunt mândru că am condus o echipă atât de minunată şi dedicată clienţilor noştri. Aş vrea să le mulţumesc tuturor clienţilor Vodafone şi tuturor celor cu care am lucrat în aceşti ani. Nu în ultimul rând, România va fi pentru totdeauna în inima mea!’, a declarat Inaki Berroeta.

Directorul diviziei din România a operatorului de telefonie mobilă Vodafone, Inaki Berroeta, a fost selectat să ocupe funcţia de director general al diviziei din Australia, Vodafone Hutchison Australia, începând cu data de 1 martie 2014, informează un articol publicat vineri în publicaţia The Sydney Morning Herald.

Spaniolul Inaki Berroeta, 47 de ani, a fost numit director general al Vodafone România în decembrie 2010, după un mandat de trei ani în fruntea Vodafone Malta. La Vodafone Hutchison Australia, Berroeta urmează să-l înlocuiască pe Bill Morrow, care va prelua conducerea noii entităţi guvernamentale ce se va ocupa de lansarea reţelei naţionale de internet broadband din Australia, NBN Co.
Într-un comunicat de presă, Bill Morrow a apreciat că experienţa dobândită de Inaki Berroeta în cadrul grupului Vodafone va ajuta la o tranziţie lină. ‘Inaki este o potrivire bună pentru echipa locală, iar experienţa sa variată îi permite să conducă Vodafone în următoarea fază a planului de relansare’, se arată în comunicatul de presă. Vodafone Australia a fuzionat cu Hutchison în anul 2009, pentru a da naştere unui joint venture deţinut în proporţii egale de cele două companii.

Vodafone România a raportat venituri din servicii de 352,9 milioane de euro în cele şase luni ale anului fiscal încheiate la 30 septembrie 2013, în scădere cu 3,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, şi un număr de clienţi în creştere la 8.182.923.

Vodafone România este o divizie a Vodafone Group Plc., unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicaţii mobile din lume, cu aproximativ 411 milioane de clienţi la 30 septembrie 2013. Vodafone are divizii in 30 de ţări de pe cinci continente şi peste 50 de reţele partenere în întreaga lume.

 

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...