Vodafone va distribui telefoane marca Oppo în Europa, inclusiv în România

Economica.net
18 05. 2020
vodafone_41282200

În prima fază a acestui parteneriat, Vodafone va distribui produse Oppo prin reţeaua sa de retail din Germania, Marea Britanie, Spania, Italia, Portugalia, România, Turcia şi Olanda, începând din luna mai a acestui an.

„Parteneriatul Vodafone cu OPPO aduce împreună portofoliul lor atractiv de produse cu poziţia noastră solidă în 5G pe pieţele noastre din Europa şi dincolo”, a declarat directorul de operaţiuni comerciale de la Vodafone Group, Ahmed Essam.

În prezent, Oppo controlează 2% din piaţa europeană de telefoane inteligente, după ce în primul trimestru a înregistrat o creştere spectaculoasă în contextul măsurilor de carantină introduse pentru a limita răspândirea coronavirusului, susţine firma de cercetare de piaţă Canalys. Această creştere a propulsat Oppo pe locul cinci în Europa, după ocupantul locului patru, Xiaomi (un alt producător chinez), care controlează o cotă de 14%, şi Huawei, ocupantul locului secund cu o cotă de 21%.

La nivel global, livrările de smartphone-uri au scăzut cu 13% în primul trimestru până la 272 de milioane de unităţi din cauza impactului Covid-19, potrivit Canalys.

În România, Vodafone România a raportat venituri totale de 905 milioane de euro, în anul financiar încheiat la 31 martie 2020, în timp ce baza de clienţi cu servicii fixe broadband a ajuns la 702.000. Vodafone România este o divizie a Vodafone Group Plc., unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicaţii mobile din lume, care oferă o gamă de servicii ce include voce, mesaje, date şi comunicaţii fixe. Vodafone Group are divizii în 24 de ţări, 42 de reţele mobile partenere şi operaţiuni de broadband fix în 19 ţări