Voestalpine: profitul a crescut cu 18%, datorită rezultatelor obţinute în America de Nord, China şi Europa

Economica.net
03 06. 2015
logo_13832800

În anul fiscal 2015, compania a înregistrat un profit net de 536,1 milioane de euro (629 milioane de dolari), de la 446,44 milioane de euro, depăşind estimările analiştilor, de 524 milioane de euro, scrie Agerpres.

Profitul operaţional a urcat cu 12,4%, la 886,3 milioane de euro, în timp ce analiştii se aşteptau la 848 milioane de euro. Compania austriacă a propus majorarea dividendelor la un euro pe acţiune, de la 0,95 euro per titlu, în precedentul an fiscal.

Vânzările au crescut cu 1%, la 11,08 miliarde de euro, faţă de 11,02 miliarde de euro, cât prognozau analiştii.

Restructurarea portofoliului Voestalpine a avut ca rezultat un câştig de 45,2 milioane de euro la profitul operaţional.

Pentru anul fiscal 2016, compania austriacă se aşteaptă la creşterea profitului operaţional

Voestalpine, specializat în produse de oţel de înaltă calitate, are aproximativ 48.000 de angajaţi. Grupul este reprezentat la nivel mondial prin 500 de companii care produc şi comercializează produse din oţel în peste 50 de ţări.

Voestalpine controlează în România constructorul de material rulant Vae Apcarom Buzău (APC).