Faci 100.000 de euro pentru stat într-o viaţă. Cât crezi că însemni? Eşti un nimeni!

Vă situaţi în clasa medie a României, din punct de vedere al veniturilor avute, aşa cum le prezintă Statistica? Mai clar, câştigaţi în jurul a 1.800 de lei, 450 de euro, pe lună? Dacă da, aflaţi că sunteţi degeaba. Nu contaţi pentru niciun decident din România, mai puţin atunci când au nevoie de votul Dumneavostră. Şi, chiar şi atunci, vă fac să votaţi cum doresc ei, pentru că sunteţi foarte înclinat să-l daţi pe câţiva firfirici, pe promisiuni deşarte de mai bine, de mai mulţi bani.

Nu contaţi nici pentru angajator. La banii aştia, probabil că sunteţi pe la baza ierarhiei din firmă. Oricând, chiar azi, peste o oră, va găsi pe un altul care să facă ce faceţi Dumneavostră, ba poate chiar pe mai puţini bani.

Dacă aţi citit până aici, probabil că aveţi deja înjurătura pe buze. Pentru mine, evident, pentru că îmi permit să vă spun că nu contaţi. Dar chiar dacă aţi slobozit cu obidă înjurătura, încercaţi să citiţi şi în continuare, cu tot năduful din suflet, pentru că sper să pot să mă şi explic.

450 de euro, atât cât este salariul mediu net în România, presupune un venit anual net de 5.400 de euro. La acest venit, angajatorul şi Dumneavostră daţi către stat încă 40%, adică circa 2.500 de euro. Facem nişte calcule grosiere, care presupun o viaţă de muncă de 40 de ani şi un salariu mediu care să rămână mereu cel de azi, 450 de euro lunar. În toată viaţa voastră, aţi produce 216.000 de euro şi, de pe urma Dumneavostră, statul ar încasa circa 100.000 de euro.

Atât valoraţi într-o viaţă, 3 apartamente, poate şi o maşină, dacă nu mâncaţi nimic, pentru că procesaţi energie solară, umblaţi despuiat şi mergeţi numai şi numai pe jos. Iar pentru stat, doar 100.000 de euro, probabil vama pe un singur TIR cu produse IT ce intră în ţară.

Cea mai mare companie din România (Petrom) produce singură la buget, în fiecare an, circa 2 miliarde de euro. Cam cât 20.000 de români într-o viaţă. Dacia, cam la fel, alţi 20.000 de români. Marile companii din România contribuie fiecare cu zeci, poate sute de milioane de euro anual, sute şi milioane de români. De fapt, marii contribuabili reprezintă 80% din toate încasările statului. Restul sunteţi voi, cu 20%.

Or, când eşti atât de mic, cum să pretinzi ca cineva dintre decidenţi să te ia în seamă? Cum să fie vreodată o lege făcută pentru tine şi nu pentru ăia mari, aia care ţin practic statul în cârcă? Aia care au un cuvând greu de spus în faţa guvernanţilor, pentru că ei vin cu miliardele? Aia cu care se compun textele de lege. Vreţi un exemplu clar? Nimeni nu v-a întrebat dacă sunteţi dispuşi să susţineţi cu bani industria regenrabilelor din România. Peste capul vostru s-a decis, totuşi, că o veţi face. Aşa că, de patru ani, lună de lună, plătim cu toţii în factura la curent 6-7 lei pe lună pentru ca firmele ce administrează parcuri eoliene sau fotovoltaice să prospere. Mai mult decât atât, când, anul trecut, marii consumatori de energie din Româna, în frunte cu Alro, ArcelorMittal, Saint Gobain, au ameninţat cu închideri de capacităţi de producţie şi disponibilizări, dacă nu sunt scutiţi de plata contribuţiei pentru energia „verde”, autorităţile s-au executat şi i-au iertat de plata a până la 85% din subsidiile pentru regenerabile. Şi, bineînţeles, pentru că legea rămâne totuşi lege, cineva trebuia totuşi să plătească către industria „verzilor” ce nu plătesc marile fabrici. Soluţia a fost şi ea la îndemână: plătesc ceilalţi, oamenii şi micile firme, circa 75 de milioane de euro anual, în plus faţă de ceea ce deja plăteau. V-a întrebat cineva, măcar acum, dacă sunteţi de acord să susţineţi păstrarea locurilor de muncă din marea industrie plătind mai mult în factura Dumneavostră la curent? Exact!

Vreţi şi altă perspectivă? Venitul mediu net lunar în Germania este de 2.300 de euro lunar, circa 28.000 de euro anual, peste 1 milion de euro produşi într-o viaţă. La stat se duc până la 45% din aceşti bani, 13.000 euro anual, aproape 500.000 de euro într-o viaţă de activitate. De cinci ori mai mult decât un român. Cam tot de atâtea ori mai mult contează opinia neamţului în faţa Guvernului Federal. El poate să schimbe lucruri, el poate, împreună cu semenii lui, să impună legi care să-l avantajeze, pentru viaţa lui de muncă înseamnă 500.000 de euro către statul German, luaţi direct de la el.

Dacă citind până aici, aţi tot continuat să înjuraţi, îmi asum supărarea pe care v-am produs-o. Se poate să greşesc eu, şi oamenii medii din România să conteze. Poate că tot oamenii medii au contat şi când Codul Fiscal, care, în sine, aducea unele lucruri bune, precum ieftinirea carburanţilor, un TVA printre cele mai mici din Europa, a fost ciuntit în Parlament până când a rămas mai degrabă pricăjit, cu doar TVA de 20%. A interesat pe cineva ce vor oamenii, dacă le-ar plăcea carburanţi mai ieftini, gaz mai ieftin, curent? Macrostabilitatea viitoare a primat în faţa interesului popular, pentru că, nu-i aşa, guvernanţii şi Guvernatorul, preşedinţi de Consilii şi Preşedintele, sunt mai luminaţi decât marea masă de oameni, pentru că nu degeaba au ajuns ei unde au ajuns. Ştiu ei mai bine ce trebuie făcut, ştiu chiar cum ne-ar fi nouă mai bine, sunt Luminaţi.

Iar dacă deja vă simţiţi descurajaţi şi pentru că ştiu că vă place ca tagma în care vă încadraţi să fie cât mai mare, să ştiţi că nici eu nu contez!