Voiculescu: Fac un apel la Camera Deputaţilor – relaxarea legii antifumat nu are cum să producă efecte pozitive

Economica.net
08 09. 2016
vlad_voiculescu_28321600_35500000

‘Pe lângă măsuri restrictive, societatea noastră trebuie să aducă şi sprijin, deci trebuie să facem ceva concret. Pentru că am amintit măsuri restrictive şi pentru că am spus că trebuie să facem ceva concret, mă simt obligat, în calitate de ministru al Sănătăţii, să fac un apel către Camera Deputaţilor, care este camera decizională în problema schimbării prevederilor legii care interzice fumatul în spaţii publice’, a afirmat ministrul, la conferinţa ‘2035 – Prima generaţie fără tutun a României’, care are loc la Palatul Cotroceni.

El s-a referit la amendamentele recent propuse la legea antifumat. ‘Comisia de sănătate din Senat, repet Comisia de sănătate din Senat, a propus amendamente care permit în realitate să se fumeze în orice spaţiu închis. Singura condiţie este ca respectivul spaţiu să fie inscripţionat, nu dedicat. Special trebuie să fie doar inscripţionat cu destinaţia ‘Pentru fumat”, a detaliat el.

Ministrul Voiculescu a apreciat că ‘acesta este un atentat la sănătatea tuturor cetăţenilor, indiferent că sunt angajaţi sau angajatori, clienţi sau personal de deservire, copii sau adulţi’.

‘Am aşadar încredere în camera decizională că va corecta această greşeală. Relaxarea acestei legi nu are cum să producă efecte pozitive din perspectiva sănătăţii publice’, a subliniat ministrul.

Vlad Voiculescu a vorbit despre legea antifumat şi în context european.

‘Legea se bucură de susţinerea majorităţii populaţiei din România. Experienţa ţărilor europene, unde această măsură a fost introdusă, arată că efectele economice nu sunt deloc insurmontabile şi că efectele asupra sănătăţii publice sunt incomparabil mai mari. Nu este, de asemenea, nicidecum adevărat că am avea cea mai dură legislaţie antifumat, dar este adevărat că avem mare nevoie de acest cumul de măsuri, de restricţii fireşti şi de sprijin din partea statului şi din partea societăţii’, a punctat Voiculescu.

‘Avem o responsabilitate, în special faţă de tinerii şi copiii României, şi trebuie să ne-o asumăm, altfel eu unul nu înţeleg care este menirea noastră în funcţii de decizie’, a mai spus ministrul Sănătăţii.