Voiculescu: În Bucureşti avem capacitate dublă de imunizare faţă de vaccinurile disponibile în acest moment
Voiculescu a vizitat împreună cu preşedintele Klaus Iohannis şi primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, centrul de vaccinare de la Romexpo din Capitală.
„Suntem în cel mai mare centru de vaccinare din Bucureşti şi din ţară, în momentul acesta. Să avem noi vaccin cât putem vaccina aici”, a afirmat el.
Potrivit ministrului, principala limitare o reprezintă numărul de vaccinuri disponibile în acest moment.
„Principala limitare, aşa cum am încercat să transmit în ultimele zile, este cea a numărului de doze de vaccin disponibil. Practic, în Bucureşti, avem capacitate dublă de vaccinare faţă de vaccinurile disponibile în acest moment. Numărul de vaccinuri care ne sunt disponibile şi ne vor fi disponibile în săptămânile şi lunile următoare va creşte consistent de la o săptămână la alta, dar, în momentul acesta, capacitatea de vaccinare, adică locurile amenajate şi personalul pe care îl avem deja organizat şi care în altă parte încă se organizează, este deja mai mult decât suficientă pentru numărul de vaccinuri pe care îl avem disponibil”, a explicat ministrul.
El a menţionat că sunt organizate mai multe centre de vaccinare decât este nevoie în acest moment tocmai pentru a fi pregătite fazele următoare, în care mai multe doze urmează să sosească în România.
„Sunt alte ţări în această lume care nu au văzut o doză de vaccin. O prietenă din Japonia îmi spunea zilele trecute că în Japonia vor ajunge vaccinuri abia din luna martie, cel mai probabil. Avem privilegiul de a fi parte a unui club select şi anume comunitatea europeană şi asta ne dă acces la cantităţi limitate în acest moment la vaccin, dar vor fi cantităţi din ce în ce mai mari din aceste vaccinuri. Ştim că cei de la Pfizer şi-au mărit capacitatea de producţie şi vor livra mai multe vaccinuri din primul trimestru. Şi alte vaccinuri sunt în curs de aprobare de către Agenţia Europeană a Medicamentului. Deci, nu se pune problema de o limitare voluntară a numărului de vaccinuri în acest moment, ci, pur şi simplu, ne adaptăm unor realităţi. Realitatea este că România deja a început să vaccineze, România deja a primit vaccin, e un privilegiu şi lucrurile evoluează”, a adăugat Vlad Voiculescu.
Primarul Sectorului 1 a afirmat, la rândul său, că un număr cât mai mare de cetăţeni sunt aşteptaţi la centrul de vaccinare de la Romexpo.
„Mă bucur foarte tare că eforturile noastre au dat roade şi avem aici un centru profesionist care este gata să primească cetăţenii din Sectorul 1 şi din alte sectoare, dacă este nevoie. Noi îi aşteptăm în număr mare pe cetăţenii noştri. Centrul este bine organizat, este mare, este cel mai mare din România şi aici vor primi nişte servicii absolut profesioniste”, a spus Armand.