Voinea a susținut la ECOFIN aplicarea clauzei de investiții pentru statele care nu află în deficit excesiv

Reprezentanții ECOFIN au stabilit aplicarea temporară de către Comisia Europeană a clauzei de investiții pentru anul 2014 statelor membre care nu se află în procedura de deficit excesiv și înregistrează o creștere economică negativă sau sub potențial, ceea ce, în cazul României, va contribui la realizarea unei creșteri economice sustenabile și îmbunătățirea nivelului veniturilor, informează Ministerul Finanțelor, printr-un comunicat remis, marți, AGERPRES.
Economica.net - mar, 15 oct. 2013, 18:56
Voinea a susținut la ECOFIN aplicarea clauzei de investiții pentru statele care nu află în deficit excesiv

Decizia a fost luată marți, la reuniunea ECOFIN, care a avut loc la Luxembourg. Reprezentantul României la ECOFIN, ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a susținut, în intervenția sa, necesitatea aplicării acestei clauze, care va contribui la realizarea unei creșteri economice sustenabile, permițând, în același timp, o îmbunătățire a nivelului veniturilor.

„Miniștrii ECOFIN au avut o discuție informală privind operaționalizarea clauzei de investiții pentru anul 2014, în cadrul Pactului de Stabilitate și Creștere. Astfel, s-a stabilit aplicarea clauzei, cu caracter temporar, de către Comisia Europeană, pentru statele membre care îndeplinesc condiționalitățile aferente, respectiv: nu se află în procedura de deficit excesiv, înregistrează o creștere economică negativă sau sub potențial, iar prin aplicarea clauzei nu se depășește limita de 3% a deficitului bugetar”, precizează comunicatul.

Potrivit MFP, înainte de participarea la reuniunea ECOFIN de la Luxembourg, ministrul Liviu Voinea s-a aflat la Washington, unde a condus delegația României la reuniunea anuală a FMI și Băncii Mondiale. În marja acestei reuniuni, ministrul Voinea a avut întâlniri cu Jeffrey Baker, directorul pentru Europa și Eurasia al Trezoreriei SUA, cu Sri Mulyani, Managing Director și vicepreședinte al Băncii Mondiale, cu Kaushik Basu, economistul șef al Băncii Mondiale, și cu Reza Moghadam, directorul FMI pentru Europa, cu Andrea Schaechter, șeful misiunii FMI pentru România, dar și cu alți reprezentanți la nivel înalt ai FMI și Băncii Mondiale, cu membri ai conducerii agențiilor de rating Standard & Poor’s și Moody’s, și a susținut o prezentare într-un panel dedicat României în cadrul unei reuniuni organizate de J.P.Morgan pentru mediul investițional.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul Rosatom estimează că va începe în câteva luni lucrările de extindere la centrala nucleară Paks din Ungaria
Grupul Rosatom estimează că va începe în câteva luni lucrările de extindere la centrala nucleară Paks din Ungaria
Grupul rus Rosatom se aşteaptă să toarne primele cantităţi de beton la noile unităţi de la centrala nucleară de la Paks (Ungaria) în lunile octombrie-noiembrie, "dacă totul merge conform......
Un număr peste așteptări de locuri de muncă au fost create în luna iunie în SUA. Șomajul a ajuns la 4,1%
Un număr peste așteptări de locuri de muncă au fost create în luna iunie în SUA. Șomajul a ajuns la 4,1%
Numărul locurilor de muncă create de către angajatorii americani, în luna iunie, a fost peste aşteptări, în timp ce ...
BRICS va lansa un fond de garantare pentru a impulsiona investițiile din statele membre – surse Reuters
BRICS va lansa un fond de garantare pentru a impulsiona investițiile din statele membre – surse Reuters
Grupul ţărilor în curs de dezvoltare BRICS urmează să anunţe un nou fond de garantare, susţinut de Noua Bancă de ...
933 de zboruri au fost anulate joi în Franța ca urmare a grevei controlorilor de trafic aerian
933 de zboruri au fost anulate joi în Franța ca urmare a grevei controlorilor de trafic aerian
Greva controlorilor de trafic aerian din Franţa a provocat joi anularea a 933 de zboruri, tocmai înainte de debutul vacanţelor ...