Voinea: Anul acesta ne împrumutăm cu 500 de lei pe cap de român mai puțin decât în 2013
Potrivit acestuia, în 2014, împrumuturile României vor fi cu 10 miliarde de lei, respectiv 2,5 miliarde de euro, mai mici decât în anul precedent.
„Ne împrumutăm mai puțin, lăsăm copiilor noștri mai puțin de plătit. De ce? Pentru că am făcut deficite mai mici, pentru că ne împrumutăm la dobânzi mai mici și pentru că ne împrumutăm pe termene mai lungi. Practic, anul acesta ne împrumutăm cu 500 de lei pe cap de român mai puțin decât anul trecut. La fel, în 2013, ne-am împrumutat mai puțin decât în 2012”, a explicat el, la România TV.
Șeful de la Buget a precizat că statul român trebuie să apeleze la împrumuturi în condițiile în care are un stoc de datorie și un deficit care crește acel stoc de datorie.
„Trebuie să te împrumuți, pentru că ai un stoc de datorie și un deficit care îți crește acel stoc de datorie. Numai că acest deficit scade de la an la an în urma politicii bugetare, deci avem mai puțină nevoie de finanțare, iar datoria aceea care s-a constituit cu ani în urmă la costuri mai mari acum este refinanțată la costuri mai mici. (…) Ne împrumutăm mult mai ieftin. Începând cu anul viitor, scade (deficitul suplimentar — n.r.) chiar și ca pondere în PIB”, a subliniat ministrul pentru Buget.