Voinea, BNR: Disciplina financiară a companiilor s-a deteriorat, deşi numărul de insolvenţe este în scădere

Disciplina financiară a companiilor s-a deteriorat în ultima perioadă, deşi numărul de companii care au intrat în insolvenţă s-a diminuat, atât ca stoc, cât şi ca firme nou intrate în insolvenţă, în primele nouă luni din acest an faţă de perioada similară a anului trecut, a anunţat marţi viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Liviu Voinea, în cadrul conferinţei de prezentare a Raportului asupra stabilităţii financiare.
Economica.net - mar, 13 dec. 2016, 12:24
Voinea, BNR: Disciplina financiară a companiilor s-a deteriorat, deşi numărul de insolvenţe este în scădere

‘În cazul companiilor, avem o evoluţie contradictorie. Fenomenul insolvenţei şi-a continuat dinamica descendentă, dar disciplina financiară a companiilor nefinanciare în raport cu partenerii comerciali şi cu statul s-a deteriorat. În primele nouă luni din acest an, 6.200 de firme au intrat în insolvenţă, cu 20% sub numărul din perioada corespunzătoare din anul precedent, majoritatea cu capital privat, cu activitate în comerţ. Însă disciplina financiară s-a degradat, atât în cazul companiilor private cât şi la cele de stat’, a explicat Voinea.

Potrivit raportului BNR, situaţia a fost similară şi în 2015, când, deşi numărul de insolvenţe a scăzut faţă de 2014, sumele restante la plată au crescut.

Astfel, în cazul companiilor private, deşi s-a redus decalajul dintre firmele profitabile şi cele cu rezultat negativ, volumul restanţelor totale a crescut cu 2,7% în termeni anuali (de la 74,5 miliarde de lei în anul 2014, la 76,5 miliarde de lei în 2015). Astfel, s-au majorat arieratele faţă de bugetul de stat şi al celor faţă de alţi creditori comerciali.

În cazul companiilor de stat, în 2015 s-a înregistrat, per ansamblu, un rezultat pozitiv pentru al treilea an consecutiv, însă această evoluţie a avut loc pe fondul adâncirii decalajelor dintre firmele cu profit şi cele cu pierderi (cele cu profit, au avut profit mai mare, cele cu pierderi, pierderi mai mari). Astfel, sumele totale restante s-au majorat cu 12,3% în intervalul 2014-2015 (de la 18,1 miliarde lei la 20,3 miliarde lei) şi au crescut arieratele faţă de buget.

Te-ar mai putea interesa și
Modernizarea reactorului 1 a centralei de la Cernavodă a obținut acordul de mediu
Modernizarea reactorului 1 a centralei de la Cernavodă a obținut acordul de mediu
Două proiecte esenţiale pentru viitorul energetic al României, modernizarea reactorului 1 de la Cernavodă şi extinderea capacităţii de stocare pentru combustibilul ars, au obţinut acordul de......
Trump acordă Rusiei un termen de grație de 50 de zile pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Cu ce amenință președintele american
Trump acordă Rusiei un termen de grație de 50 de zile pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Cu ce amenință președintele ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este "dezamăgit" de omologul său rus Vladimir Putin, ...
Ministrul Energiei a trimis corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului
Ministrul Energiei a trimis corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului după ce, în urmă cu o ...
Completări cheie în noua lege referitoare la Directiva NIS 2: trei aspecte importante pentru companii începând cu 10 iulie 2025
Completări cheie în noua lege referitoare la Directiva NIS 2: trei aspecte importante pentru companii începând cu 10 ...
Validarea legislativă a măsurilor prevăzute de OUG 155/2024, act normativ care transpune Directiva NIS (Network and Information ...