Voinea, BNR: Situaţia macroeconomică e bună, dar riscurile la adresa stabilităţii financiare sunt semnificative

Economica.net
13 12. 2016
original_lso_5717_28319100

‘România are o creştere economică ridicată, un deficit de cont curent sustenabil, o datorie externă în scădere. A crescut numărul de salariaţi, s-a majorat venitul populaţiei, a continuat să crească competitivitatea exporturilor mediu şi ridicat intensiv tehnologic. (…) Deşi situaţia macroeconomică e bună, riscurile la adresa stabilităţii financiare sunt semnificative şi este esenţială o conduită prudentă a mixului de politici macroeconomice’, a explicat viceguvernatorul BNR.

Potrivit acestuia, economia României a înregistrat una dintre cele mai mari rate de creştere la nivel european. ‘Principalul factor de creştere economică a fost accelerarea consumului populaţiei, datorită creşterilor salariale şi a măsurilor de relaxare fiscală. Exportul net de bunuri şi servicii şi-a majorat contribuţia negativă la dinamica PIB, dar este în limite’, a explicat Voinea.

Conform oficialului BNR, creşterea economica este sustenabilă, în sensul acoperirii excesului de cerere preponderent din oferta interna.

În acelaşi timp, riscul de contagiune din sectorul bancar a continuat să se reducă, diminuarea finanţării externe fiind compensată prin creşterea depozitelor locale, solvabilitatea sectorului bancar este ridicată, lichiditatea continuă să fie adecvată, iar profitabilitatea s-a consolidat.

Totodată, băncile au continuat să îşi cureţe bilanţul de credite neperformante, rata acestora ajungând la 10%, stocul de credite în lei este majoritar şi tendinţa este de consolidare, mai reiese din raportul BNR.

În plus, banca centrală susţine că riscul privind construcţia şi execuţia bugetară în anul 2016 s-a materializat parţial, în sensul în care deficitul bugetar, la finalul anului, va fi mai mare decât în 2015, dar probabil mai mic decât nivelul prevăzut iniţial.

‘Consolidarea politicilor bugetare responsabile, prin asigurarea unei previzibilităţi sporite în materie de reglementare, precum şi evitarea unui comportament prociclic al mix-ului de politici macroeconomice sunt elemente esenţiale pentru menţinerea echilibrelor economice şi sprijinirea stabilităţii financiare în perioada următoare’, se subliniază în raport.

Cu toate acestea, riscul deteriorării rapide a încrederii investitorilor în economiile emergente se menţine la un
nivel ridicat, din cauza incertitudinii ridicate cu privire la creşterea economică pe plan global, accentuării tensiunilor geopolitice la nivel global şi evoluţiilor modeste ale principalelor ţări emergente (China, Brazilia, Rusia).

‘Romania are în prezent o poziţie stabilă: nevoia de finanţare externă este gestionabilă, riscul de finanţare este redus, costurile de finanţare sunt scăzute, riscul de contagiune este redus, iar rezerva financiară în valută la dispoziţia Ministerului Finanţelor Publice este consistentă. Cu toate acestea, ţara noastră poate resimţi presiuni dacă investitorii îşi schimbă brusc percepţia privind economiile emergente’, a mai spus Voinea.