Voinea: De întârzierea salariilor sunt vinovate instituțiile care nu s-au înscris la timp în noul sistem
„(…) când celelalte 2.000 de instituții care nu s-au înregistrat în sistem au constatat ca situația este groasă, s-au înregistrat pe 7 ianuarie. Pentru că nu s-au înregistrat în sistem, acele instituții au dat salariile cu întârziere. Eu nu dau vina pe nimeni, e problema acelor instituții. Ministerul de Finanțe a făcut tot ceea ce a depins de noi. Am dat mai multe ordine în noiembrie și în decembrie pentru simplificarea situației. S-au făcut traininguri prin Trezoreria centrală cu toate trezoreriile din județ. Absolut toți directorii economici din cele 13.300 de instituții au semnat că participă la aceste traininguri, seminarii făcute de Ministerul Finanțelor. Toți bugetarii își iau salariile până pe 15 ale lunii. Cine nu s-a înregistrat în sistem a reprogramat plata. Sunt vinovate toate instituțiile care nu s-au înregistrat în sistem. Toate țările din Europa fac mai multe ordine de plată, trebuie să văd unde se duce fiecare bănuț”, a spus Voinea, la România TV.
De la 1 ianuarie 2014, la solicitarea FMI și Comisiei Europene, raportarea cheltuielilor în sectorul public este mai riguroasă, iar noul mod de raportare este prevăzut în OUG 88/2013. Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a dat un ordin în noiembrie referitor la aplicarea OUG 88/2013.
Potrivit lui Voinea, ordonatorii de credite au avut la dispoziție peste o lună de zile să se înregistreze în noul sistem de raportare.
Joi, MFP a precizat, referitor la informațiile apărute privind întârzierea salariilor profesorilor, că toate solicitările primite de Trezorerie privind plata salariilor sau a altor obligații au fost procesate imediat, fără a exista probleme în asigurarea resurselor bugetare și fără a crea disfuncționalități în activitatea instituțiilor publice, eventualele reprogramări realizându-se numai la solicitarea acestora.
În luna septembrie 2013, a fost adoptată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 88/ 2013 având ca scop creșterea transparenței în utilizarea fondurilor publice, cunoașterea în timp real a modului de utilizare a resurselor bugetare și reducerea sarcinii administrative în relația cu sectorul public, prin eliminarea obligativității instituțiilor publice de a raporta lunar și trimestrial, pe suport de hârtie, aproximativ 27 de formulare care furnizau informații cu întârziere, din cauza procesului de centralizare a unui număr mare de indicatori.
„Pentru implementarea acestei aplicații informatice, instituțiile publice aveau obligația să se înregistreze electronic în noul sistem. Din cele 13.300 de instituții publice, până la finele anului 2013, au fost înregistrate 11.300 de instituții, iar în primele zile două zile ale acestui an au fost înregistrate celelalte 2.000 de instituții. Subliniem faptul că noua soluție informatică nu a modificat modul de calcul al salariilor. Potrivit legii, plata salariilor pentru personalul din cadrul instituțiilor publice se poate face între 5 și 15 ale lunii curente pentru luna precedentă. Până pe data de 8 ianuarie 2014, la unitățile trezoreriei statului s-au prezentat, potrivit programărilor, și au fost decontate salariile pentru 2.300 de instituții publice, utilizând noua soluție implementată, inclusiv pentru unitățile de învățământ’, se arată într-un comunicat remis, joi, AGERPRES, de către MFP.