Voinea: Este firesc ca toate garanţiile date de stat să se mute numai pe credite în lei

Economica.net
07 08. 2013
liviu_voinea_34301700

„Este firesc ca, gradual, toate garanţiile date de stat să se mute numai pe credite în lei. Până la urmă ţine de firescul situaţiei, de natura economiei româneşti şi nici nu este normal să luăm, fie şi preventiv, bani de la partenerii internaţionali ca să sprijinim finanţarea tot în valută, în moneda partenerilor internaţionali, deci nu este normal. Eu cred că este un semn de normalitate să avem creditare în lei. Avem două probleme de context ale economiei cu care ne confruntăm şi de unde derivă poate şi încasările mai mari decât anul trecut, dar mai mici, să spunem, prevăzute în primul semestru, şi de unde derivă nivelul arieratelor, respectiv datoriile trecute de scadenţă care nu reprezintă o problemă doar pentru companiile de stat sau pentru autorităţile locale”, a declarat, miercuri, la Realitatea TV, ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea.

Potrivit acestuia, majoritatea arieratelor din economie sunt în sectorul privat, iar datoriile cele mai mari le are tot sectorul privat, nu cel de stat.

„Asta nu înseamnă că este unul mai indisciplinat decât celălalt. Asta este realitatea economiei. De ce? Avem două probleme: una este creditarea care este îngheţată şi de aici derivă multe probleme, inclusiv faptul că se acumulează datorii fie la stat, fie la privat. Nu circulă banii. A doua este natura sau structura creşterii economice. Pe deoparte este bună pentru că este orientată către export, deci devii mai competitiv, imporţi mai puţin, exporţi mai mult, un lucru bun pentru balanţa de plăţi, pentru deficitul de cont curent”, a precizat ministrul delegat pentru Buget.

Pe de altă parte, Voinea consideră că sunt trei motoare mari ale creşterii economice, respectiv cererea externă, cererea internă şi investiţiile guvernamentale.

„În acest moment trage economia în sus doar unul dintre cele trei motoare, şi anume cererea externă. Cererea internă stagnează, investiţiile publice în unele zone sunt mai mari, în altele mai mici. Când mă uit la investiţii, am trei categorii de cheltuieli. Am investiţii din bugetul de stat şi acestea este normal să fie mai mici pentru că ele costă cel mai mult. Ca să le fac, împrumut cu 5% cu cât mă împrumut de pe piaţa internaţională de capital sau de pe piaţa internă. Am din fonduri rambursabile, adică ce mă împrumută băncile de dezvoltare, BEI, BERD, Banca Mondială, cu 1-2%. Este firesc ca acestea să crească. De ce? Pentru că sunt mai ieftine şi atunci şi rectificarea s-a uitat la această zonă. A mai tăiat de la investiţiile din bugetul de stat, dar a pus la investiţii din fondurile rambursabile, adică a permis să atragă din aceşti bani care sunt mai ieftini. În sfârşit, fondurile europene, care sunt tot în categoria de investiţii”, a explicat Liviu Voinea.

În opinia acestuia, Guvernul încearcă să stimuleze celelalte două motoare de creştere, şi anume investiţiile publice şi cererea internă.