Voinea: Peste 12.000 de firme au un potenţial de creditare de 5% din PIB
‘Colegii mei de la Stabilitate Financiară, luând practic firmă cu firmă, au identificat un bazin de peste 12.000 de firme care au potenţial de creditare în total de aproximativ 5% din PIB. Un potenţial nefolosit. Adică sunt firme foarte bune, cu profitabilitate mult peste medie şi cu un grad de îndatorare mult sub medie’, a spus Liviu Voinea, la un eveniment de specialitate.
Acesta a precizat că cel mai mare potenţial de creditare se află în industrie şi acolo este cel mai mic flux de credite, în timp ce în sectorul imobiliare s-a depăşit potenţialul de creditare sănătoasă.
Liviu Voinea a declarat că două treimi din stocul de credite neperformante din România provine de la firme aflate în insolvenţă sau cu capitaluri negative.
Potrivit viceguvernatorului BNR, din aproximativ 600.000 de firme, doar 138.000 au făcut investiţii, valoarea medie a investiţiei situându-se sub 100.000 de euro/societate.