Volksbank a programat peste 80% dintre clienţii cu credite în franci elveţieni pentru conversie

Volksbank a programat peste 80% dintre clienţii cu credite în franci elveţieni pentru prezentarea ofertei de conversie a creditelor din CHF în lei sau euro, primele contracte fiind deja semnate, după perioada de analiză de 15 zile, a declarat pentru Mediafax, Andrei Dudoiu, director general al băncii.
Economica.net - mar, 26 mai 2015, 10:23
Volksbank a programat peste 80% dintre clienţii cu credite în franci elveţieni pentru conversie

„Am început să semnăm contractele de conversie de câteva zile, pentru că abia au trecut 15 zile de primele prezentări de ofertă. Cred că vârful de semnare va fi atins în iunie”, a afirmat Dudoiu, prezent la o conferinţă organizată la BNR.

Oferta Băncii Transilvania, proprietarul Volksbank, pentru clienţii cu credite în CHF este valabilă în perioada 4 mai – 31 iulie, care constă în returnarea comisioanelor de risc/administrare, la care se adaugă o reducere de 22,5%.

De ofertă pot beneficia aproximativ 18.300 de persoane, în peste 100 dintre sediile Volksbank la nivel naţional. Au prioritate clienţii care au rămas buni platnici, pentru acceptarea ofertei de conversie având la dispoziţie minim 15 zile, iar programarea pentru semnarea documentelor se face după consimţământul clientului.

Dudoiu a precizat că, pentru clienţii care au întârzieri la plată sau restanţe mai consistente, condiţia pentru oferta de conversie este de a reveni la zi cu plăţile sau discount-ul aplicat poate echivala cu acoperirea restanţelor, mai scrie Mediafax

„Oferta băncii este standard, dar se poate aplica diferenţiat în funcţie de situaţiile întâlnite”, a spus directorul general al Volksbank, desemnat de Banca Transilvania să se ocupe de gestionarea conversiei portofoliului de franci elveţieni şi a fuziunii dintre cele două instituţii financiare.

Citeste si: Peste 5.000 de clienţi ai Volksbank au acceptat, în 3 zile, conversia creditelor contractate în franci elveţieni – BT

Clienţii pot merge în unităţile Volksbank pentru conversia creditelor lunea, miercurea şi vinerea în intervalul 9:00-17:00, iar marţea şi joia până la ora 19:00. Echipa mixtă BT-Volksbank le prezintă oferta în detaliu, respectiv totalul reducerilor, soldul creditului în urma aplicării reducerilor, noua sumă lunară de plată şi etapele care trebuie urmate astfel încât un client al Volksbank să devină client al Băncii Transilvania.

Volksbank nu mai calculează şi nu mai percepe, de la 8 aprilie, comision de risc sau administrare, iar până la 17 mai clienţii au beneficiat de cursul de schimb CHF-leu îngheţat la nivelul de la sfârşitul anului trecut.

După finalizarea perioadei de valabilitate a ofertei de conversie a creditelor în CHF, dar până la sfârşitul acestui an, va fi returnat comisionul de risc achitat şi nerecuperat de clienţii cu credite denominate în alte monede decât franci elveţieni din portofoliul existent al Volksbank, prin diminuarea corespunzătoare a soldului creditelor, decizie cu impact asupra a circa 15.000 de clienţi.

Citeste si: Oferta Băncii Transilvania pentru clienţii Volksbank România cu credite în franci elveţieni

Te-ar mai putea interesa și
Italia a înghețat în ultimii trei ani active ruse în valoare de 2,3 miliarde de euro
Italia a înghețat în ultimii trei ani active ruse în valoare de 2,3 miliarde de euro
Italia a îngheţat active, în valoare de aproximativ 2,3 miliarde de euro (2,6 miliarde de dolari), aparţinând oligarhilor ruşi, de la debutul invaziei ruseşti în Ucraina şi până în......
Ministrul propus al Transporturilor, primul obiectiv: Până la sfârșitul acestui an să atingem borna de 1.500 kilometri de drumuri de mare viteză
Ministrul propus al Transporturilor, primul obiectiv: Până la sfârșitul acestui an să atingem borna de 1.500 kilometri ...
Ciprian Șerban, ministrul propus al Transporturilor, a primit luni avizul favorabil al Comisiei pentru Transporturi din ...
Bitcoin și altcoins în turbulență: Vezi cum investitorii pregătiți transformă frica în oportunitate
Bitcoin și altcoins în turbulență: Vezi cum investitorii pregătiți transformă frica în oportunitate
Weekendul acesta a fost un adevărat test de nervi pentru toți cei cu pielea în joc. Criptomonedele au fost zguduite de ...
Bilanț Uber 10 ani în România: peste un miliard de kilometri parcurși. ” Împreună cu partenerii noștri șoferi și autoritățile locale, ne dorim să continuăm”
Bilanț Uber 10 ani în România: peste un miliard de kilometri parcurși. ” Împreună cu partenerii noștri șoferi și ...
Lansat în România în 2015, Uber marchează în această vară 10 ani de existență, timp în care cursele realizate au ...