Volksbank: Expunerea băncii pe fraudele anchetate de DIICOT este de 8 mil. euro. Cazul este din 2010
„În acest dosar, Volksbank a sesizat autorităţile încă din mai 2010 în cazul unor dosare de credit în care s-au utilizat documente falsificate. Expunerea totală pe client şi firmele afiliate este însă de circa opt milioane de euro, mult sub cele 85 de milioane anunţate de DIICOT”, se arată într-un comunicat al băncii.
Suma anunţată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) se referă la două bănci implicate în dosar.
Creditele în cauză au avut garanţie imobiliară, iar Volksbank a început procedurile de executare silită după identificarea fraudei şi anunţarea autorităţilor, provizionând creditele corespunzător.
Procurorii fac joi 48 de percheziţii în Bucureşti şi trei judeţe, fiind vizată o grupare coordonată de persoane influente din mediul de afaceri din Capitală care ar fi luat ilegal credite de la două bănci pentru 35 de firme cu sprijinul a şapte directori ai băncilor, prejudiciul fiind de 85 milioane de euro.
Percheziţiile sunt făcute de procurorii DIICOT la 48 de adrese din Bucureşti şi judeţele Satu Mare, Ilfov şi Vâlcea, acţiunea vizând destructurarea unui grup infracţional organizat constituit din 58 de persoane suspectate de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani.
La finalul percheziţiilor, 90 de persoane vor fi duse pentru audieri la sediul DIICOT.
„Sub coordonarea unor persoane influente din mediul de afaceri din municipiul Bucureşti, învinuiţii au realizat beneficii financiare substanţiale prin săvârşirea de fraude bancare, respectiv prin obţinerea în mod ilegal de credite de la două unităţi bancare, pentru un număr de 35 de societăţi comerciale controlate de către membrii grupului infracţional organizat”, se arată într-un comunicat al DIICOT.
Procurorii susţin că membrii grupului infracţional ar fi fost sprijiniţi de şapte directori generali sau directori comerciali ai unităţilor bancare, acuzaţi că ar fi coordonat procedurile de selecţie a firmelor, ar fi dat avize pentru risc şi ar fi aprobat creditele deşi documentaţiile firmelor nu întruneau cerinţele legale. Totodată, gruparea ar fi fost sprijinită şi de şase funcţionari de la unităţile bancare, în cursul gestionării dosarelor de creditare.
DIICOT nu precizează care sunt cele două bănci.
Membrii grupării ar fi beneficiat şi de sprijinul unor evaluatori autorizaţi, prin întocmirea unor rapoarte de evaluare pentru bunuri imobile estimate la valori mai mari decât cele reale, în vederea ipotecării acestora cu ocazia încheierii contractelor de creditare, potrivit procurorilor DIICOT.
Potrivit unor surse judiciare, în această cauză ar fi vizaţi oamenii de afaceri Marius Locic, Dumitru şi Vasile Creştin.