Volksbank Romania a câştigat alte două procese privind conversia creditului din CHF în RON la cursul istoric

Economica.net
24 02. 2015
volksbank_nusco_branch_20253400

Iată, integral, comunicatul Volksbank:

În dosarul 39256/3/2014, Tribunalul Bucureşti apreciază că, potrivit art. 4.2 din contract, banca nu are nicio obligaţie să convertească în lei creditul acordat, ci are doar opțiunea de a efectua conversia, în cazul unei fluctuații de peste 10% a cursului valutar faţă de cel de la momentul acordării împrumutului. În plus, potrivit aceleiaşi clauze 4.2 din contract, o eventuală conversie se poate realiza doar la cursul CHF/RON practicat de bancă la data conversiei, și nu la cursul de la momentul acordării creditului, aşa cum au solicitat clienţii.
În acelaşi dosar, instanța s-a mai pronunțat și cu privire la susținerile clienţilor că prevederile art. 4.2 din contract ar avea caracter abuziv, motiv pentru care aceștia au solicitat instanței să modifice clauza și să oblige banca să convertească creditul la cursul istoric. Astfel, judecătorii au reținut în decizie că „în situaţia constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale, acestea nu vor mai produce efecte. Nicio prevedere legală nu permite însă instanţei modificarea unei clauze, în sensul dorit de una dintre părţi, în contra voinţei celeilalte, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiului libertăţii contractuale (…). Consumatorii au dreptul să fie protejați împotriva clauzelor abuzive însă în limitele trasate de lege, neavând dreptul ca, utilizând de forța instanței de judecată, să-și impună propria voință, în detrimentul celeilalte părți.”
În concluzie, instanţa constată că nici contractul şi nici legea nu conferă dreptul clienţilor să modifice clauza contractuală 4.2 în vederea obţinerii conversiei creditului din CHF în RON, la cursul existent la data încheierii contractului.
Cea de-a doua solicitare de conversie a creditului la cursul istoric a fost depusă la Judecătoria Galaţi, în dosarul 4807/233/2014. Şi în acest caz instanţa a apreciat tot ca nefondată solicitarea clientului de conversie a creditului din CHF în RON, la cursul de la data acordării împrumutului. Sentinţa de la Judecătoria Galaţi a fost dată pe data de 17 februarie, 2015, însă motivaţia nu a fost încă publicată. Menţionăm faptul că, în cazul dosarului de la Galaţi, contractul dintre client şi bancă nu includea clauzele 4.2, respectiv 4.3, de conversie a creditului din CHF în RON.
Ambele decizii menţionate mai sus pot fi atacate cu recurs.

Informaţii de background:

Amintim că Volksbank a avut câştig de cauză şi la Judecătoria Miercurea Ciuc (dosarul 3751/258/2014), într-un proces privind conversia creditului din CHF în RON la cursul valutar din data acordării, instanţa motivând că cererea creditului este inadmisibilă, în condiţiile în care acesta a avut posibilitatea oricând să solicite băncii conversia creditului său, în baza articolului 4.3 din contract. Cu toate acestea, clientul nu a solicitat niciodată băncii conversia creditului său din CHF în RON sau orice altă valută.
De asemenea, la finalul lunii noiembrie, Curtea de Apel București s-a pronunțat favorabil băncii într-un proces, soluţionat definitiv, între Volksbank România şi un client care cerea conversia monedei creditului tot la cursul istoric (nr. dosar 948/98/2014). Instanţa a stabilit atunci că un credit în valută nu poate fi convertit la cursul din data acordării, întrucât potrivit principiului nominalismului monetar, consfinţit de Codul Civil, riscul valutar trebuie suportat de către client.

Despre Volksbank

Înființată în 2000, Volksbank este o instituție financiară de origini austriece, ce deservește 190 mii de clienți, fiind una dintre cele mai importante zece bănci de pe piața locală, cu active totale în valoare de 3,09 miliarde de euro.
Banca are 135 de unități, ce acoperă cele mai importante zone ale țării. Fiind o bancă universală, Volksbank oferă o gamă completă de produse și servicii, tuturor categoriilor de clienți: persoane fizice, întreprinderi mici și mijlocii și corporații.