Volksbank şi procesele cu clienţii. Ce spune avocatul băncii

Volksbank a obţinut recent un semi-succes la Curtea de Apel Bucureşti. Un grup de clienţi care a acţionat Volksbank în instanţă a pierdut la Curtea de Apel o parte din ceea ce obţinuse la Tribunal. Unul dintre capetele de cerere, anume eliminarea comisionului de risc, semnificativ din punct de vedere financiar, a fost respins de către judecători. Care sunt argumentele cu care credeţi că i-aţi convins pe magistraţi de corectitudinea acestei clauze?

Respectiva soluție nu este, din punctul nostru de vedere, un semi-succes, ci constituie o victorie deosebit de importantă, inclusiv în contextul în care o serie de instanțe au considerat clauzele privind comisionul de risc ca fiind abuzive.
În cadrul dezbaterilor au fost expuse o serie de argumente și aș vrea să le prezint pe cele mai importante. În primul rând, comisionul de risc constituie un element din costul total al creditului, aferent componentei de risc a activității bancare. În al doilea rand, existenţa unui cost al riscului, indiferent sub ce forma/denumire s-ar percepe acesta, decurge din reglementările legale din domeniul bancar. De exemplu, băncile au obligaţia, conform legii, să constituie provizioane, așa încât comisionul de risc este și expresia unei reguli prudenţiale. În ceea ce privește legea privind clauzele abuzive, aceasta prevede numai obligația de a redacta clauzele contractuale într-un limbaj ce poate fi înțeles, fără a impune însăși explicarea motivelor care stau la baza formării prețului produsului. În cazul Volksbank, comisionul de risc era prevăzut în contracte și în planurile de rambursare anexate contractelor, sub forma unui procent, precum și prin defalcarea sa, ca și suma concretă, pe fiecare lună din durata contractului. Astfel, noi apreciem că sunt îndeplinite condițiile privind transparența și informarea corectă a clienților cu privire la costurile asociate creditului.

Ce şanse credeţi că aveţi la ÎCCJ în acest litigiu, dat fiind faptul că instanţa supremă a decis în 70 de cazuri în favoarea consumatorilor şi în 3-4 cazuri în favoarea băncii în procesele care au avut ca temei legea 193/2000?

În primul rând, ICCJ va soluționa un recurs împotriva soluției date de Curtea de Apel. Recursul este o cale extraordinară de atac, ceea ce înseamnă că este limitat la anumite motive de nelegalitate. De aceea, în recurs nu va avea loc o rejudecare a cazului, ci o analiză a hotărârii prin prisma unor motive limitate.
Este de menționat, totodată, faptul că sistemul judiciar din România nu este unul al precedentului judiciar. De aceea, fiecare litigiu trebuie să fie analizat în mod obiectiv și impartial, chiar dacă se încearcă aducerea în discuție a altor soluții.
Argumentele expuse în fața instanței de apel s-au axat pe logică și pe unele aspecte evidente. A fost subliniat, între altele, faptul ca nu a fost dovedită condiția dezechilibrului semnificativ ce s-ar impune a fi întrunită pentru a considera că o clauză e abuzivă. În domeniul juridic, analiza trebuie să se bazeze pe interpretarea obiectivă a actelor, a împrejurărilor de fapt de la momentul încheierii contractelor și a legii.
Este dificil să fie anticipate șansele la ICCJ, însă se va încerca să se expună toate aceste argumente și să se susțină, între altele, că nu este menirea instanței să modifice prețul unui produs, preț ce este exprimat ca o cifră și ce a fost acceptat de către clienții care au optat pentru produsul acestei bănci și nu pentru cele ale altora.

Cum priviţi lipsa de consecvenţă a instanţelor în deciziile luate în domeniul clauzelor abuzive? Şi nu ne referim aici doar la situaţia VB, ci şi a altor bănci cu astfel de probleme.

Litigiile în domeniul protecției consumatorilor au constituit o noutate în sistemul judiciar român. De aceea, a fost și încă este nevoie de o anumită perioadă pentru a se cristaliza o anumită practică judiciară și pentru a se cunoaște specificul, precum și riscurile ce sunt inerente activității instituțiilor bancare.
Soluții, precum cea amintită, dau speranța că, în timp, se va cristaliza o practică judiciară consonantă a instanțelor. Legea este una pentru toți, însă, în baza aceleiași legi putem asista la soluții diferite, în funcție de interpretarea pe care o dau instanțele . Din aceasta perspectivă, este bine-venită inițiativa înființării unor tribunale cu adevărat specializate în acest domeniu.

În câte litigii reprezentaţi Volksbank şi ce rezultate aţi avut până acum? Mai reprezentaţi şi alte bănci în procese ce ţin de protecţia consumatorilor?

În prezent, reprezentăm banca în cadrul a două dintre litigiile importante cu grupuri de consumatori, precum și în proceduri conexe acestora.
Până în prezent, au fost obținute rezultatele preconizate, cu excepția unui litigiu intern, destul de complex care a fost soluționat însă, in mod paradoxal, de la primul termen, în condițiile în care gradul de complexitate al cauzei excludea ca instanța să fi putut să realizeze cercetarea judecătorească într-un interval de timp atât de scurt și in condițiile în care Băncii i-a fost practic îngrădit dreptul la apărare, odată cu respingerea tuturor probelor propuse pentru aceasta.

Ce impact credeţi că au modificările la legea 193/2000 asupra modului în care băncile îşi vor organiza apărarea de acum înainte? Sunteţi pregătiţi pentru un proces de natura celor definite în articolele 12 şi 13 din lege?

Atât timp cât judecata se va axa pe analiza probelor și interpretarea corectă a legii, independent de presiuni de ordin social sau mediatic, din perspectiva apărătorilor băncii, modalitatea de pregatire a dosarelor nu va diferi in mod substanțial. Firește că suntem pe deplin pregatiți să apărăm interesele oricărei bănci în asemenea procese, în cazul în care acestea ar apărea. Miza acestora este mult mai mare însă și, evident, vor fi analizate cu maximă atenție și precauție.
De asemenea, poate ar trebui să existe o reflecție foarte atentă și o reanalizare a modalității alese pentru reglementarea în dreptul românesc a acţiunilor în încetare. Astfel, Uniunea Europeană tratează acţiunile în încetare pe larg, într-o Directivă specifică (2009/22/CE) ce priveşte foarte multe domenii ale vieţii economice și nu doar domeniul clauzelor abuzive, precum este reglementarea din dreptul român. Mai mult, această Directivă a fost recent modificată, tocmai pentru a se stabili cu o mai mare claritate condiţiile de admisibilitate a acţiunilor în încetare, procedura de urmat şi efectele pe care acestea le produc. Cu toate acestea, România a ales să implementeze acest tip de acţiuni numai în materia clauzelor abuzive şi în doar două texte de lege (art. 12 şi 13 din Legea 193) si acestea având o formulare ce poate lăsa loc la interpretări. Din această perspectivă, şi a propos de un eventual proces de acest gen, sarcina judecătorilor va fi una extrem de dificilă. Mai cu seamă dacă ne gândim că o singură decizie cântărită insuficient ar putea avea repercusiuni severe.

Aţi asistat banca şi în stingerea pe cale amiabilă a litigiilor? Credeţi că un astfel de demers ar fi mai util băncii faţă de un litigiu care ar putea să ducă la afectarea întregului portofoliu de clienţi persoane fizice cu credite ipotecare?

Au existat situații în care am asistat banca și în cazuri de soluționare amiabilă. În general, soluționarea amiabilă a unei dispute este de preferat. În Statele Unite, de exemplu, există chiar și un cadru instituțional şi o practică foarte consistentă pentru soluționarea extra-judiciară a disputelor cu consumatorii. Concepția la nivel european pare să se îndrepte, de asemenea, din ce în ce mai mult către aceeași direcție și ne referim la însăși Directiva privind Soluționarea Alternativă a Disputelor (2013/11/EU), pe care România are obligația de a o implementa până în luna iulie a anului 2015.