Volksbanken AG anunţă pierderi de 230 de milioane de euro în primele nouă luni

Grupul bancar austriac Oesterreichische Volksbanken AG (OVAG), la care statul austriac deţine 43% din acţiuni, a anunţat marţi că în primele nouă luni ale acestui an a înregistrat pierderi de 230 de milioane de euro, comparativ cu pierderi de 67 milioane de euro în perioada similară a anului trecut, informează un comunicat de presă.
Economica.net - mar, 11 nov. 2014, 12:32
Volksbanken AG anunţă pierderi de 230 de milioane de euro în primele nouă luni

Volksbanken AG, care nu a reuşit să treacă testele de stres în condiţiile în care Banca Centrală Europeană a identificat un deficit de capital de 865 milioane de euro, a precizat că măsurile de restructurare adoptate în acest an i-au redus activele totale cu cinci miliarde de euro până la 15,9 miliarde de euro, .

Potrivit băncii, cheltuielile sale administrative în primele trei trimestre au rămas practic neschimbate la 195 milioane de euro, chiar dacă personalul s-a redus cu 376 de angajaţi şi în prezent are un total de 1.477 de angajaţi, dintre care 427 lucrează în afara Austriei. Vânzarea diviziilor VB Leasing International din Polonia şi România precum şi a Volksbank Malta i-a redus forţa de muncă din afara Austriei cu 323 de persoane, scrie Agerpres.

Luni seară, proprietarii Volksbanken au anunţat că aprobă planul de restructurare al băncii conform căruia fuziunile între cele 42 de bănci regionale care deţin Volksbanken vor fi finalizate până în 2017 şi vor duce la crearea a opt noi bănci regionale şi trei creditori specializaţi.

Comisia Europeană a fost de acord cu intervenţia Guvernului austriac în sprijinul OVAG, în 2012, dar a cerut în schimb un program de restructurare care interzice noi injecţii de capital din partea statului. Tot în conformitate cu planurile aprobate de Uniunea Europeană, până la finele lui 2015, Volksbanken trebuie să vândă şi pachetul de 51% pe care îl deţine la divizia bancară din România.

În prezent, reţeaua de sucursale Volksbank din România este alcătuită din 130 de unităţi, dintre care 23 sunt în Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Rețeaua de Magazine DIANA a ajuns la 90 de unități. Cel mai nou magazin a fost deschis astăzi la Bâlteni, în județul Gorj
Rețeaua de Magazine DIANA a ajuns la 90 de unități. Cel mai nou magazin a fost deschis astăzi la Bâlteni, în județul ...
Rețeaua de Magazine DIANA își continuă extinderea, marcând astăzi deschiderea celui de-al 90-lea magazin, situat în satul Bâlteni, comuna Bâlteni, județul Gorj, pe Strada Dincă Schileru,......
ANAT protestează vehement cu privire la intenția Guvernului de a tăia o parte din voucherele de vacanță. ”Nu vrem vouchere de vacanță pe post de praf în ochi”
ANAT protestează vehement cu privire la intenția Guvernului de a tăia o parte din voucherele de vacanță. ”Nu vrem ...
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) își exprimă dezaprobarea fermă față de forma în care Guvernul ...
Românii care vor plăti mai puțin la factura de energie electrică, de la 1 iulie. Anunț al oficialilor
Românii care vor plăti mai puțin la factura de energie electrică, de la 1 iulie. Anunț al oficialilor
Aproximativ 1,45 milioane locuri de consum, 17% din total, au un consum mediu lunar mai mare de 255 kWh, unde preţul final ...
Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul avertizează că o creștere bruscă a accizelor la tutun va duce la explozia contrabandei, care deja e la un nivel alarmant
Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul avertizează că o creștere bruscă a accizelor la tutun va duce ...
Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul (ACTIV) atrage atenția asupra creșterii alarmante a comerțului ...