Volksbanken vrea să se restructureze fără ajutorul statului
În primăvara lui 2012, Guvernul austriac a fost nevoit să preia o participaţie de 43% la Volksbanken, al patrulea grup bancar din Austria, în cadrul unui pachet de salvare care i-a costat pe contribuabili peste un miliard de euro.
‘Este sarcina noastră să restructurăm Volksbanken-Verbund, astfel încât să devină o instituţie sustenabilă, fără a-i împovăra din nou pe contribuabili’, a declarat Klaus Liebscher, după ce a fost numit în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al OVAG.
‘Strategia noastră privind restructurarea băncii va trebui implementată în mod riguros şi rapid’, a adăugat Liebscher.
De altfel, noul ministru de Finanţe al Austriei, Hans Joerg Schelling, care anterior a deţinut şi funcţia de preşedinte al Volksbanken, a exclus recent posibilitatea acordării OVAG a unui nou sprijin guvernamental, deoarece ar avea nevoie de aprobarea Comisiei Europene. Executivul comunitar a fost de acord cu intervenţia guvernului în sprijinul OVAG, în 2012, dar a cerut în schimb un program de restructurare care interzice noi injecţii de capital din partea statului.
Tot în conformitate cu planurile aprobate de Uniunea Europeană, până la finele lui 2015, Volksbanken trebuie să vândă şi pachetul de 51% pe care îl deţine la divizia bancară din România. În prezent, reţeaua de sucursale Volksbank din România este alcătuită din 130 de unităţi, dintre care 23 sunt în Bucureşti.