Volkswagen a rămas cel mai mare constructor auto în 2019. Toyota, pe locul doi

Economica.net
30 01. 2020
volkswagen_675849304756583902_38442200

Toyota Motor Corp. a anunţat joi că în 2019 a vândut un număr de 10,74 milioane vehicule la nivel mondial, ceea ce plasează constructorul japonez în urma Volkswagen AG, care a vândut un număr record de 10,97 milioane vehicule. Conform acestor cifre, 2019 este al doilea an consecutiv în care Volkswagen a vândut mai multe vehicule decât Toyota.

Constructorul auto japonez, care pe lângă vehiculele marca Toyota produce şi sedanul Camry, automobilele hybrid Prius şi modelele de lux Lexus, a precizat că în 2019 vânzările sale globale de vehicule au înregistrat o creştere de 1,4% comparativ cu 2018, acesta fiind al patrulea an consecutiv de creştere.

Atât Toyota cât şi Volkswagen spun că prioritatea lor nu este poziţia de lider mondial ci se concentrează pe livrarea de produse şi rezultate. Însă aceste vânzări solide sunt un indicator al succesului constructorilor auto într-o industrie globalizată şi intens competitivă.

Grupul auto american General Motors Co. a deţinut titlul de cel mai mare constructor auto mondial timp de peste şapte decenii pentru ca în 2008 să cedeze coroana rivalului japonez Toyota, iar în prezent GM nu mai are nicio şansă să redevină lider mondial. De asemenea, din cursă a ieşit şi alianţa Nissan-Renault-Mitsubishi. Vânzările globale ale alianţei s-au ridicat la aproape 10 milioane vehicule anul trecut, fiind afectate de arestarea lui Carlos Ghosn, fostul preşedinte director general de la Nissan, care în prezent este acuzat de nereguli financiare în Japonia.