Volkswagen anunţă noi concedieri şi accelerează trecerea la vehicule electrice

Grupul german Volkswagen AG a avertizat marţi că va face noi concedieri, pe fondul accelerării planurilor de a produce cât mai multe vehicule electrice, după scandalul emisiilor (Dieselgate), transmit Sky News, Reuters şi Deutsche Welle.
Economica.net - mar, 12 mart. 2019, 13:17
Volkswagen anunţă noi concedieri şi accelerează trecerea la vehicule electrice

Cel mai mare producător auto european, care include şi brandurile Skoda, SEAT, Audi şi Porsche, vrea ca până în 2028 să aibă aproximativ 70 de modele exclusiv electrice. În următorii zece ani, compania ar urma să producă 22 de milioane de vehicule electrice, faţă de obiectivul iniţial de 15 milioane de unităţi.

Aceste ţinte ambiţioase vor avea ca rezultat noi concedieri. Directorul general Herbert Diess le-a declarat marţi jurnaliştilor: „Realitatea este că producerea unui model electric presupune cu 30% mai puţin efort decât în cazul maşinilor care au motoare cu combustie internă. Aceasta înseamnă că va trebui să reducem numărul locurilor de muncă”.

Nu au fost date publicităţii cifre exacte privind concedierile. În prezent, VW are pe plan global peste 600.000 de angajaţi.

Marja de profit la brandul VW a scăzut la 3,8% anul trecut, de la 4,2% în 2017, în urma investiţiilor masive în vehicule electrice. Până în 2022, VW ar urma să înregistreze un profit din vânzări de 6%.

De asemenea, grupul german se aşteaptă în acest an la o creştere a veniturilor de până la 5% şi a profitului din vânzări între 6,5% şi 7,5%.

În 2018, grupul Volkswagen a înregistrat o creştere de 6% a profitului net, la 12,15 miliarde de euro (13,17 miliarde de dolari), depăşind estimările analiştilor. Veniturile au urcat uşor, la 235,8 miliarde de euro.

Cele 12 branduri ale grupului Volkswagen au vândut anul trecut 10,8 milioane de vehicule pe plan global.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor legislative care au permis folosirea acestora pentru a contracara......
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară a Ucrainei
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară ...
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru ...
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
CATL din China, cel mai mare producător de baterii pentru vehicule electrice din lume, a lansat marți un nou șasiu EV ...
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru populație și firme
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru ...
Aproape 23.000 de lucători ai Ministerului de Interne sunt pe străzi în fiecare zi de Sărbători. Autoritățile anunță ...