Volkswagen anunţă rezultate peste aşteptări pe fondul vânzărilor record de automobile Audi şi Porsche

Economica.net
27 02. 2015
vw_golf_5_001_18542000

Volkswagen a precizat că în 2014 profitul său operaţional a crescut până la valoarea record 12,7 miliarde de euro, de la 11,7 miliarde de euro în 2013, peste estimările analiştilor care mizau pe un rezultat de 12,5 miliarde de euro. Vânzările grupului au crescut cu 2,8% atingând nivelul record de 202,5 miliarde de euro. În aceste condiţii, Volkswagen a decis să majoreze dividendele până la 4,80 euro pentru fiecare acţiune ordinară, de la 4,06 euro în 2013.

„Ne putem uita cu satisfacţie la ultimul an fiscal. În pofida unui mediu economic dificil ne-am îndeplinit obiectivele pentru 2014. În acelaşi timp, programul nostru de eficienţă „Future Tracks” a pus bazele care ne vor permite să continuăm pe această traiectorie de succes”, a declarat directorul general Martin Winterkorn.

Pentru 2015, grupul Volkswagen mizează pe o marjă de profit operaţional cuprinsă între 5,5 şi 6,5%. „Date fiind perspectivele de creştere limitate în regiunile din afara Chinei, nu există nicio garanţie că 2015 va fi un an de succes, fie pentru industria auto fie pentru Volkswagen Group”, a declarat directorul financiar Hans Dieter Poetsch.

Anul trecut, grupul Volkswagen a vândut un număr record de 10,1 milioane vehicule la nivel mondial. Obiectivul companiei este reducerea costurilor cu cinci miliarde de euro la principala sa divizie în următorii doi ani pentru a putea reduce decalajul care îl separă de liderul mondial Toyota în termeni de profitabilitate.

Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.