Volkswagen anunţă vânzări record de 6,23 milioane de unităţi, în 2017

Grupul auto german Volkswagen a anunţat duminică, la Salonul auto de la Detroit, că divizia sa principală VW a vândut în 2017 un număr record de 6,23 milioane de vehicule, cu 4,2% mai mult decât în 2016, în condiţiile în care cererea crescută de modele VW în China şi cele două Americi a devansat declinul înregistrat în Europa Occidentală, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 15 ian. 2018, 08:49
Volkswagen anunţă vânzări record de 6,23 milioane de unităţi, în 2017

Aceste cifre sunt o veste bună pentru o companie care a fost afectată de scandalul manipulării emisiilor poluante în 2015, scandal care a costat Volkswagen mai multe miliarde de euro sub formă de amenzi şi despăgubiri. Cu toate acestea, scandalul nu pare să fi afectat popularitatea mărcii VW în rândul consumatorilor.

‘Am încheiat 2017 cu cea mai bună performanţă înregistrată vreodată de Volkswagen’, a declarat Herbert Diess, preşedintele Consiliului de administraţie al mărcii Volkswagen la Salonul auto de la Detroit.

Piaţa din China a avut cea mai mare contribuţie la vânzările record înregistrate de Volkswagen. Compania germană a vândut 3,18 milioane de autoturisme în China, în creştere cu 5,9% comparativ cu 2016, adică mai mult de jumătate din numărul total de vehicule vândute de Volkswagen la nivel global.

Creşterea livărilor VW, marca care este responsabilă pentru aproape 60% din vânzările întregului grup Volkswagen, ar putea fi factorul decisiv pentru care Volkswagen ar putea devansa pentru al doilea an Toyota în cursa pentru cel mai mare constructor auto mondial. Diviziile premium din grupul Volkswagen, Audi şi Porsche, au raportat deja vânzări record pentru anul 2017. Volkswagen urmează să dea publicităţii rezultatele la nivel de grup în data de 17 ianuarie. Luna trecută, Toyota a estimat că în 2017 a vândut 10,35 milioane de vehicule la nivel de grup, în creştere cu 2% faţă de 10,5 milioane în 2016.

Te-ar mai putea interesa și
PPC se alătură DIGITALEUROPE și devine primul membru corporativ din Grecia și singura companie de electricitate din asociație
PPC se alătură DIGITALEUROPE și devine primul membru corporativ din Grecia și singura companie de electricitate din asociație
Grupul PPC s-a alăturat recent DIGITALEUROPE, principala asociație europeană care reprezintă industriile în curs de transformare digitală, informează compania greacă prin intermediul unui......
Cine s-ar fi așteptat la așa ceva? Trump dă vina pe Biden pentru scăderea economică a SUA din primul trimestru
Cine s-ar fi așteptat la așa ceva? Trump dă vina pe Biden pentru scăderea economică a SUA din primul trimestru
Preşedintele american Donald Trump a afirmat miercuri că datele economice slabe ale SUA, inclusiv o scădere a produsului ...
Ministerul Agriculturii vrea să ofere ajutoare de 1,4 miliarde de lei în 2025 pentru investiții în construirea de locuri de cazare pentru porci
Ministerul Agriculturii vrea să ofere ajutoare de 1,4 miliarde de lei în 2025 pentru investiții în construirea de locuri ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va acorda, în 2025, un ajutor de stat pentru investiţii în locuri ...
Ca urmare a rezultatului din 2024, Renault va plăti dividende de 2,20 de euro per acțiune, în creștere cu 19%
Ca urmare a rezultatului din 2024, Renault va plăti dividende de 2,20 de euro per acțiune, în creștere cu 19%
Adunarea Generală a Acționarilor Renault Group a aprobat astăzi plata unor dividende de 2,20 de euro per acțiune, în ...